Președintele Camerei Deputaților i-a transmis un mesaj de condoleanțe omologului său spaniol după atentatul de la Barcelona

 •  Politică
493 afişări

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a transmis vineri un mesaj de condoleanțe președintelui Congresului Deputaților din Spania, Ana Maria Pastor Julian, în care a condamnat "cu tărie" atentatul de la Barcelona.

04573e3b-5f6a-457e-a03e-11598e6b0298

"Suntem alături de familiile victimelor și de supraviețuitori, rugându-ne să aibă tăria de a depăși aceste clipe. Durerea noastră e cu atât mai mare, cu cât printre victime se regăsesc și cetățeni români. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile acestora. Regret profund că trăim aceste vremuri în care siguranța cetățenilor noștri este pusă în pericol de atrocitatea unor minți bolnave. Vom fi uniți și solidari în condamnarea unor astfel de acte, dar fără a trăi cu teamă", se arată în mesajul remis AGERPRES de Camera Deputaților.

Liviu Dragnea a transmis, de asemenea, asigurări că autoritățile române sunt alături de instituțiile internaționale în demersurile de combatere a terorismului.

AGERPRES/(AS — autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe