Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 aug /Agerpres/ - Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a prezidat miercuri şedinţa săptămânală a Comitetului de Coordonare a Sistemului naţional de gestionare a Afacerilor Europene, în contextul căreia au fost discutate teme precum pregătirile pentru exercitarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru din 2019 şi respectarea obligaţiilor ţării noastre referitoare la situaţia transpunerii legislaţiei europene, informează MAE.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, un alt subiect de pe agendă a vizat elementele de poziţii ale României în perspectiva pregătirii negocierilor privind cadrul financiar multianual post-2020. Cu prilejul acestor discuţii, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a subliniat importanţa demarării cât mai rapide a unui proces de analiză cuprinzătoare care să vizeze toate aspectele acestui dosar.

"Având în vedere faptul că în perioada următoare se vor intensifica discuţiile privind viitorul cadru financiar multianual post-2020, cu atât mai mult cu cât tema va fi prioritară şi pe agenda preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene, e important ca România să îşi definească ferm poziţia pe acest dosar. În acest context, se vor crea mecanisme de lucru interinstituţionale care să permită conturarea unui mandat clar al României privind Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2020 - 2026", a declarat Victor Negrescu, citat în comunicat.

Totodată, în cadrul întâlnirii au fost aduse în discuţie şi ultimele evoluţii privind negocierile pe dosarul Brexit, precum şi pe celelalte teme de actualitate europeană.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat reprezentanţi la nivel de secretar de stat ai mai multor ministere, reprezentanţi ai Parlamentului şi ai autorităţilor locale, precum şi membrii români din Comitetul Economic şi Social European. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Mihai Simionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.