Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 aug /Agerpres/ Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de decorare a drapelelor de luptă ale unor unităţi militare, ca semn de apreciere a profesionalismului şi a rezultatelor remarcabile obţinute de militarii acestor unităţi.

"În semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute de personalul unităţilor în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate, amintind de vitejia de care militarii acestora au dat dovadă în luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz din 1917 şi ducând mai departe glorioasa tradiţie a Armatei a II-a, a Regimentului 'Rovine' nr. 26, a Regimentului 15 Dorobanţi, a Regimentului 32 Dorobanţi 'Mircea', a Regimentului 34 Infanterie 'Constanţa', a Regimentului 10 Dorobanţi 'Putna', a Regimentului 36 Infanterie 'Vasile Lupu', a Diviziei Active / Divizia 9 Infanterie, respectiv a Regimentului 4 Roşiori 'Regina Maria', Preşedintele Klaus Iohannis a conferit: Ordinul Naţional 'Serviciul Credincios' în grad de Cavaler, cu însemn de pace, Drapelului de Luptă al Diviziei 2 Infanterie 'Getica' şi Drapelului de Luptă al Batalionului 26 Infanterie 'Neagoe Basarab'; Ordinul Naţional 'Pentru Merit' în grad de Cavaler, cu însemn de pace, Drapelului de Luptă al Brigăzii 15 Mecanizată 'Podu Înalt', Drapelului de Luptă al Batalionului 32 Infanterie 'Mircea' şi Drapelului de Luptă al Batalionului 341 Infanterie 'Constanţa'; Ordinul 'Virtutea Militară' în grad de Ofiţer, cu însemn de pace, Drapelului de Luptă al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată 'Unirea Principatelor'; Ordinul 'Virtutea Militară' în grad de Cavaler, cu însemn de pace, Drapelului de Luptă al Brigăzii 1 Mecanizată 'Argedava', Drapelului de Luptă al Brigăzii 9 Mecanizată 'Mărăşeşti' şi Drapelului de Luptă al Batalionului 814 Tancuri 'Mihai Vodă'", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, remis duminică seară AGERPRES.

Conform sursei citate, "cu prilejul aniversării a 65 de ani de la înfiinţare, în semn de înaltă apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute de instructorii şi piloţii de aviaţie în îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice încredinţate", preşedintele a conferit Ordinul "Virtutea Aeronautică" în grad de Ofiţer, cu însemn de pace, Drapelului de Luptă al Bazei 86 Aeriană "Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă".

Decorările au fost făcute la propunerea Ministrului Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, se mai arată în comunicatul citat. AGERPRES/(AS - autor: Doroteea Purcărea, editor: Oana Popescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.