Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 28 iul /Agerpres/ - Consulatul General al României la Barcelona are în atenţie accidentul feroviar produs vineri în această localitate şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare privind existenţa unor cetăţeni români printre victime.

"Până în acest moment, la nivelul oficiului consular nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară", arată Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un răspuns la solicitarea AGERPRES.

Consulatul General al României la Barcelona monitorizează cazul şi este în contact cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări, precizează MAE.

Cel puţin 48 de persoane au fost rănite, cinci dintre ele grav, într-un accident în care a fost implicat un tren de navetişti în Barcelona, a informat vineri serviciul de urgenţă catalan, relatează cotidianul spaniol El Mundo. Accidentul s-a produs în momentul în care trenul intra în gara Francia, din centrul Barcelonei.

Potrivit El Mundo, trenul plecase din localitatea San Vicente Calders (Tarragona) şi s-a izbit la ora locală 07,05 de un tampon feroviar amplasat la un capăt de linie din gara Francia, potrivit primelor estimări. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.