VIDEO UPDATE Dragnea: Impozitul pe cifra de afaceri ar fi produs efecte într-o anumită privință

 •  Politică
659 afişări

Impozitul pe cifra de afaceri ar fi produs efecte într-o anumită privință, iar aceasta a rezultat dintr-o serie de simulări și analize prezentate de premier în cadrul ședinței coaliției, a declarat, la finalul acesteia, președintele PSD, Liviu Dragnea.

250e34ed-9feb-4360-b8a4-baf0092ec1ca

"S-a discutat despre impozitul pe cifra de afaceri. (Mihai Tudose — n.r.) le-a explicat și colegilor din coaliție, mie îmi explicase, că toate analizele și simulările pe care le-a făcut, și n-a mai fost nevoie să dureze mai mult, arată că acea măsură ar fi produs efecte bune într-o anumită privință, dar ar fi afectat societățile comerciale din România care acționează corect și își plătesc în mod onest datoriile către stat. În schimb, rămân în continuare să analizeze modalități, acțiuni, prevederi prin care dintr-o zonă de mare business statul român să încaseze impozitul pe profit așa cum ar fi normal. Și asta înseamnă că vor avea discuții inclusiv cu companiile respective, discuții pentru a vedea ce ar putea face statul român pentru ca acele companii să devină mai profitabile, pentru că este interesul comun", a detaliat președintele PSD.

Liviu Dragnea i-a cerut premierului să analizeze "foarte atent" activitatea președintelui ANAF.

"Eu i-am cerut prim-ministrului să analizeze foarte atent și cu maximă rigoare activitatea ANAF. Și m-a asigurat și pe mine, și pe colegii din coaliție că se va întâmpla lucrul acesta în zilele următoare. A făcut o informare despre întâlnirile pe care le-a avut la Bruxelles. În opinia mea, a fost o vizită bună. (...) Nu a fost chemat acolo, a solicitat să aibă o întâlnire și s-a acceptat", a arătat președintele liderul social-democraților.

În ceea ce privește simulările pe taxa de solidaritate, Dragnea a arătat că orice măsură trebuie analizată, pe lângă oportunitate, din punct de vedere al impactului financiar.

"Dacă impactul financiar pozitiv este unul semnificativ, sigur că măsura urmează să fie implementată, dacă nu produce alte lucruri negative. Dacă impactul financiar este unul negativ, n-are rost", a spus el. Întrebat care va fi pragul de la care va fi introdusă taxa de solidaritate, Dragnea a spus: "De la pragul semnificativ".

AGERPRES/(A — autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, imagine: Cătălin Soci, grafician: Liliana Iordan, redactor-video: Mihuț Năstăsache, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres