Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 17 iul /Agerpres/ - Recentele afirmaţii ale fostului premier Victor Ponta referitoare la Hidroelectrica sunt o minciună şi pot avea consecinţe foarte urâte pentru statul român, a declarat luni preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

"Nu am citit (postarea lui Ponta de pe Facebook - n.r.), mi-au spus doi membri ai Guvernului despre această postare. Foarte pe scurt - este o minciună. Dar eu regret că Victor a avut această postare care poate avea consecinţe foarte urâte pentru statul român", a afirmat Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Victor Ponta a scris, vineri, pe contul său de Facebook, că includerea Hidroelectrica în Fondul Suveran de Investiţii ar putea duce la situaţia la care statul să piardă controlul asupra companiei.

"Liviu Dragnea a decis să nu mai facă listarea şi să includă Hidroelectrica în Fondul Naţional Suveran de Investiţii (cel care iată tot întârzie să apară în ciuda presiunilor extraordinare la care au fost supuşi şi Grindeanu şi Tudose)! Cred că acest mod netransparent şi total neuzual în practica Uniunii Europene poate duce la situaţia în care Statul Român va pierde pe degeaba controlul asupra celei mai importante companii pe care încă o deţine!!!", a susţinut Ponta.

Potrivit acestuia, din profitul obţinut în 2016, Guvernul a decis să ia la buget 90%, în loc să ceară companiei să facă investiţiile absolut necesare pentru întreţinerea şi retehnologizarea mijloacelor de producţie. "Dacă o ţinem aşa încă 2-3 ani practic tot profitul şi competitivitatea se vor evapora", a mai scris fostul premier.

Ulterior, Ministerul Energiei a precizat că este interesat de partea modernizare şi retehnologizare a Hidroelectrica, dar şi de construirea de noi capacităţi de producţie şi de dezvoltarea companiei, lucru care a fost lăsat deoparte în ultimii ani. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.