VIDEO UPDATE Dragnea dă asigurări că pensiile din sistemul de apărare și ordine publică nu vor fi diminuate

 •  Politică
5938 afişări

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări luni că pensiile din sistemul de apărare și ordine publică nu vor fi diminuate, apreciind că trebuie să existe discuții pe această temă, precum și în privința Legii pensiilor, despre care spune că are "foarte multe sensibilități".

a37b14be-2191-40ec-8e67-1f037f457ce7

"Nu e o lege ușoară, este destul de apropiată ca și importanță de legea salarizării unitare. Este o lege cu foarte multe sensibilități. (...) Plecările din sistem sunt generate de prevederile actuale ale legii. Și a apărut informația că pensiile din acest sistem vor fi diminuate și oamenii se grăbesc să plece din sistem la 45, 46, 47 de ani, ceea ce nu e în regulă pentru că statul român a investit în acești ofițeri, care au experiență foarte bună, de care România are nevoie și cred că trebuie să li se spună foarte clar că nu li se diminuează pensiile. Dar trebuie făcute discuțiile în așa fel încât legea pensiilor să fie o lege dreaptă, o lege justă, corectă", a declarat Dragnea la Parlament.

Potrivit lui Liviu Dragnea, premierul ar trebui să discute despre aceste lucruri cu toți actorii interesați, cu toți partenerii sociali, cu ministrul Apărării, ministrul de Interne, reprezentanți ai altor structuri din sistemul de apărare și ordine publică, cu ministrul Muncii, pentru a se încerca stoparea plecărilor din sistem.

El a reafirmat, pe de altă parte, că pilonul 2 de pensii nu se naționalizează.

Întrebat ce a spus premierul în ședința coaliției de luni despre demiterea lui Eugen Teodorovici din funcția de consilier, Dragnea a arătat că a spus exact ceea ce a comunicat și presei.

"A fost decizia dumnealui, nu ne-a întrebat nici pe mine, nici pe altcineva din coaliție atunci când l-a luat consilier, nu ne-a întrebat nici când l-a demis", a adăugat liderul PSD.

AGERPRES/(A — autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, imagine: Cătălin Soci, grafician: Liliana Iordan, redactor-video: Mihuț Năstăsache, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe