Klaus Iohannis: Exercițiul Saber Guardian - unul special (FOTO)

 •  Politică
6722 afişări

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că exercițiul Saber Guardian 2017, care s-a desfășurat la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forțelor Terestre "Getica" din Cincu, județul Brașov, a fost unul special.

7d98532e-e11b-4ae7-8f7b-44731de4636a

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

"Am asistat la un exercițiu foarte deosebit, atât prin amploarea lui, cât și prin numărul de participanți, dar și faptul că aici au participat ostași români, americani, dar și invitați din mai multe state a făcut din acest exercițiu un exercițiu internațional, foarte reușit după părerea mea", a afirmat Iohannis.

El a precizat că scopul exercițiului este de a arăta dacă mai multe unități militare pot lucra împreună, dacă trupele sunt compatibile.

"Primul răspuns pe care îl putem da acum este: da, sunt compatibile, au lucrat foarte bine împreună și toată lumea a asistat astăzi la dovada vie a faptului că soldații noștri sunt capabili să lupte împreună", a spus șeful statului.

Întrebat dacă acești militari ar putea descuraja Rusia, Iohannis a răspuns: "Bineînțeles că pot și cred că o fac".

El i-a felicitat pe comandanții care au condus unitățile participante la exercițiu.

"Un foarte înalt nivel de pregătire, de profesionalism și s-a putut constata foarte ușor: un exercițiu special prin faptul că aici au participat mai multe arme. Acest lucru până acum nu s-a realizat la noi. Este o premieră. Evaluarea finală o vor face militarii în orele și zilele care urmează, dar o primă evaluare care se poate face la momentul acesta este că a fost un exercițiu foarte reușit. Îi felicit pe toți cei care au pregătit, au condus acest exercițiu și pe toți cei care au participat, indiferent de rang", a spus Iohannis.

AGERPRES/(A — autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)

Citește și:

* Saber Guardian 2017 / Președintele Iohannis a ajuns la Cincu: Este un exercițiu de excepție (FOTO)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres