Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 1 iul /Agerpres/ - Fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene Ana Birchall a anunţat că îşi va prezenta în zilele următoare raportul de activitate pentru ultimele şase luni.

"Având în vedere buna tradiţie stabilită împreună încă de la sfârşitul primei sesiuni parlamentare din 2013 şi din respect pentru voi toţi, în zilele următoare o să îmi prezint raportul de activitate pentru ultimele şase luni. Sunt mândră de lucrurile bune realizate în această perioadă, fie că vorbim de pregătirea şi organizarea Preşedinţiei României la CE în 2019, Brexit sau alte teme aflate pe agenda europeană", a scris Ana Birchall, sâmbătă, pe Facebook.

Birchall, care a fost înlocuită de europarlamentarul Victor Negrescu la Ministerul Afacerilor Europene, a mulţumit echipei din MAE cu care a colaborat.

"Sunt onorată şi recunoscătoare pentru şansa de a lucra cu o echipă extraordinară de oameni dedicaţi din Ministerul Afacerilor Externe, cu echipa mea formată din tineri educaţi şi muncitori, sau mai puţin tineri, dar care iubesc cu aceeaşi pasiune această ţară atât de frumoasă", a adăugat ea.

De asemenea, le-a mulţumit tuturor celor care i-au transmis mesaje, adăugând că gândurile acestora i-au "atins inima" şi "mângâiat sufletul".

Într-o postare anterioară pe Facebook, Ana Birchall spunea că în mandatul său de jumătate de an a reuşit, alături de echipa ei, să îşi facă datoria şi să recupereze întârzierile înregistrate la preluarea funcţiei.

"Îmi închei mandatul de ministru delegat pentru Afaceri Europene. Sunt mândră de ceea ce am realizat în cele aproape şase luni de muncă. Pe temele cele mai importante - pregătirea Preşedinţiei române la Consiliul UE şi Brexit - ne-am făcut datoria şi am reuşit să recuperăm întârzierile înregistrate la momentul preluării mandatului de ministru", a scris ea. AGERPRES/ (AS - autor: Irinela Vişan, editor: Karina Olteanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.