Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 iun /Agerpres/ - Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că noul guvern trebuie să abandoneze programul PSD, pentru că acesta "blochează dezvoltarea României", şi să-şi asume un altul astfel încât "România să profite de ciclul economic favorabil la nivel european".

"Programul de guvernare al lui Liviu Dragnea trebuie abandonat, pentru că pur şi simplu blochează dezvoltarea României, prin sacrificarea pe termen scurt şi mediu a investiţiilor. Este un program pe care nici Dragnea nu-l înţelege în efectele lui profunde, program care înseamnă sacrificarea dezvoltării ţării. (...) Un nou guvern trebuie să abandoneze programul lui Dragnea şi să-şi asume un program simplu, cu cinci obiective prioritare, care pot face ca România să profite de ciclul economic favorabil la nivel european", a scris Băsescu, sâmbătă, pe Facebook.

Primul obiectiv prevede, în viziunea fostului şef de stat "dezvoltare durabilă, prin utilizarea accelerată a fondurilor destinate dezvoltării de la UE, BEI, BERD şi BIRD, în total cca. 30 miliarde euro, din care 23,5 miliarde fonduri de coeziune nerambursabile de la UE". Traian Băsescu apreciază că în acest mod se vor crea locuri de muncă prin investiţii.

Consolidarea îndeplinirii Criteriilor de la Mastricht în vederea accelerării proceselor de aderare la moneda euro pentru a creşte nivelul de integrare a ţării în UE şi pentru a fi parte a proceselor decizionale majore în UE, reprezintă al doilea obiectiv propus de Traian Băsescu.

Totodată, acesta propune revizuirea noului Cod Penal şi a celui de Procedură Penală "pentru aducerea lor la normele de constituţionalitate în baza deciziilor CCR", elaborarea unei noi legi a executării pedepselor, "care să stimuleze reintegrarea în societate a celor condamnaţi penal", dar şi a legii răspunderii magistraţilor.

Băsescu afirmă că noul Executiv va trebui să mai aibă ca obiective asigurarea vaccinurilor şi a medicamentelor oncologice, precum şi "îngheţarea Codului Fiscal în forma actuală, până în anul 2020, pentru a garanta stabilitate mediului de afaceri". AGERPRES/(AS - editor: Cătălin Alexandru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.