Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 21 iun /Agerpres/ - Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, spune că şeful statului "ştie să facă socotelile", în contextul în care Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură, şi ar trebui să dea mandatul liberalilor.

"PSD-ALDE merg în faţa preşedintelui infinit mai şubrezi decât au fost la instalarea Guvernului Grindeanu după alegeri. Deci, merg foarte şubrezi şi Iohannis cu certitudine ştie să facă socotelile. A luat notă că moţiunea a trecut la limită prin prezenţa a 15 minoritari şi ştie că nu mai are în faţă acea forţă de vot parlamentar pe care a avut-o la desemnarea lui Grindeanu", a declarat Traian Băsescu, miercuri seara, la B1.

Liderul PMP afirmă că acum PSD şi ALDE ar trebui să treacă în Opoziţie şi actuala Opoziţie, în frunte cu liberalii, ar trebui să formeze noul guvern.

Întrebat cine e în stare acum să formeze majoritatea în Parlament, Traian Băsescu a răspuns: "Opoziţia. Mandatul trebuie dat partidului următor, ca număr de voturi, liberalilor, şi ei să încerce să adune o majoritate. Deci, după părerea mea, preşedintele Iohannis are obligaţia să facă lucrul acesta, pentru că nu are niciun fel de garanţie că, peste trei luni, pe hachiţele lui Dragnea, nu vom repeta situaţia în care ne-am aflat acum. Oamenii aceştia sunt inapţi pentru guvernare".

Traian Băsescu a precizat că până acum nu a discutat cu liderul liberalilor, Ludovic Orban. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.