Ludovic Orban: PNL e pregătit în orice moment să guverneze

 •  Politică
919 afişări

PNL este pregătit să guverneze în orice moment și va susține orice demers pentru o guvernare fără PSD prin formarea unei noi majorități sau prin organizarea de alegeri anticipate, a declarat luni seara președintele PNL, Ludovic Orban.

e07c57b3-50ed-4754-96d3-6d447b0eee7c

"PNL este pregătit de guvernare după aceste alegeri în orice moment. Evident că nu ne ducem înainte în orice fel de guvernare, în care să fim obligați să facem compromisuri, în care să fim obligați să ne facem tovarăși de drum cu niște aliați care să ne diminueze capacitatea de a realiza un program de guvernare și de dezvoltare a României. Orice demers posibil pentru a duce cât mai repede țara spre o guvernare în care să nu fie fir de păr de pesedist îl vom susține, indiferent că se constituie o nouă majoritate parlamentară fără PSD sau că se ajunge la alegeri anticipate", a spus Orban la Realitatea Tv.

El a subliniat că PNL nu acceptă "nicio negociere cu PSD".

Întrebat dacă alegerile anticipate sunt soluția în acest moment, Orban a răspuns că este greu să organizezi alegeri anticipate în România, dar că și acest scenariu este posibil.

"Sigur, este foarte greu să organizezi alegeri anticipate în România (...). Dar e posibil și acest scenariu. Pentru că ceea ce se întâmplă astăzi este de neînțeles. (...) Deci există o majoritate parlamentară confortabilă, care a dat un guvern în baza unui program de guvernare, care astăzi duce țara într-o criză gravă. (...) Această criza politica arată, de fapt, adevărata față a celor care erau îmbrăcați în blăni de oaie în campanie și le promiteau bieților părinți și bunici ai noștri că o să le crească pensiile, le promiteau tuturor funcționarilor că o să le crească salariile peste noapte, le promiteau tuturor categoriilor socioprofesionale din România numai lapte și miere. Se vede astăzi clar că sunt niște lupi îmbrăcați în blăni de oaie", a adăugat liderul PNL.

În opinia sa, este neclar ce se întâmplă la nivelul Parlamentului și măsura în care se poate configura o altă majoritate parlamentară. El a mai spus că PNL caută să facă toate demersurile "pentru a încerca o posibilă configurare a unei noi majorități parlamentare care să nu includă în ea toți acești oameni nocivi pentru România".

Ludovic Orban a punctat că urmează "să se întâmple foarte multe lucruri importante și benefice pentru țară", dar ele nu sunt posibile fără un guvern legitim și fără stabilitate politică.

Președintele PNL a adăugat că el comunică "permanent și instituțional" cu președintele Klaus Iohannis, iar între PNL și președintele României "există o legătură puternică".

AGERPRES/(A, autor: Cristina Matei, Cornelia Dumitru, editor: Antonia Niță, editor online: Daniela Juncu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe