COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 18 iun /Agerpres/ - Parlamentarii PSD şi ALDE sunt convocaţi duminică după-amiază pentru semnarea, depunerea şi citirea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

Pentru depunerea moţiunii este nevoie de 116 semnături, întrucât, conform Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de o pătrime din numărul total al senatorilor şi deputaţilor.

În Parlamentul României sunt 464 de parlamentari, iar pentru a trece o moţiune de cenzură este nevoie ca aceasta să întrunească 233 de voturi pentru.

Potrivit site-urilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, în ambele Camere PSD are 221 de parlamentari, iar ALDE 26 de parlamentari, în total 247 de aleşi care fac parte din coaliţia de guvernare.

În ceea ce priveşte partidele din afara arcului guvernamental, PNL numără 98 de parlamentari, USR - 43, UDMR - 30, PMP - 26, minorităţile -17, iar 3 parlamentari sunt neafiliaţi.

Referitor la calendarul zilei de duminică, liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, a anunţat şedinţe ale grupurilor parlamentare social-democrate şi ALDE, de la 16,00, şedinţa Birourilor permanente reunite, iar de la 16,30, şedinţa de plen reunit în care va fi citită moţiunea de cenzură.

Liderul PMP, Traian Băsescu, a susţinut, sâmbătă, că ''sub cupola Parlamentului a fost transferată lupta pentru putere şi influenţă a clanurilor din PSD'', adăugând că, la o astfel de dispută internă, niciun alt partid parlamentar nu ar trebui să se afle în sală.

''La o astfel de dispută internă, niciun alt partid parlamentar nu ar trebui să se afle în sală. Doar aşa PSD ar putea înţelege în ce situaţie ridicolă s-a pus singur'', a scris Băsescu, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că liberalii nu vor participa duminică la şedinţa Birourilor permanente reunite şi nici la şedinţa Parlamentului în care va fi citită moţiunea de cenzură iniţiată de PSD.

"Duminica este zi de odihnă de la Dumnezeu. (...) Nu vom participa. Noi avem în cursul zilei de mâine etapa a doua a alegerii conducerii naţionale, alegerea Biroului Politic. După alegerea Biroului Politic, voi convoca Biroul Politic luni pentru a hotărî care este poziţia oficială a PNL faţă de grava criză în care se află România datorită majorităţii parlamentare", a declarat Orban, după Congresul PNL.

De asemenea, parlamentarii UDMR nu vor participa la şedinţa Parlamentului în care va fi citită moţiunea, a anunţat liderul Uniunii, Kelemen Hunor.

''Noi vom lua o decizie legată de moţiunea de cenzură nu azi, nu mâine, nu poimâine. Vom lua o decizie probabil miercuri, înainte de vot, la şedinţa comună a grupurilor reunite. (...) Colegii noştri nu vor fi mâine la Bucureşti, dacă va fi convocat Parlamentul, fiindcă nu se poate ajunge în Bucureşti. Şi fără noi se poate citi, se poate semna, se poate înainta o moţiune de cenzură'', a declarat Kelemen, la Cluj.

PACT a făcut un apel la partidele din opoziţie - PNL, USR, PMP - şi la reprezentanţii UDMR şi ai minorităţilor naţionale să boicoteze ''ruşinoasa moţiune de cenzură a PSD împotriva propriului Guvern'', fie prin abţinere, fie prin neprezentare.

Conform art.113, alin. 3 din Constituţie, moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. AGERPRES/(AS - autor: Doroteea Purcărea, editor: Cristina Tatu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.