Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Constanţa, 15 iun /Agerpres/ - Fostul ministru al Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, prezent joi după-amiază la Constanţa, la aniversarea a patru ani de activitate a Asociaţiei Elevilor, a declarat că în opinia sa actuala situaţie politică este regretabilă şi dăunează imaginii externe a României.

"Orice ar fi, ceea ce s-a întâmplat acum este absolut regretabil şi în detrimentul României. Ceea ce s-a reuşit pentru România, ca imagine externă, am reuşit să anihilăm într-o bună măsură, din păcate, prin modul în care noi, şi nu mă exclud din aceşti 'noi', ne comportăm la nivel politic intern", a afirmat Cîmpeanu, preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România.

Întrebat dacă este dispus să revină în guvern, în funcţia pe care a deţinut-o, fostul ministru al Educaţiei Naţionale a declarat că aşteaptă mai întâi o propunere, după care o va analiza, dar că în prezent deţine o funcţie deosebit de importantă, în care a fost ales pentru un mandat de patru ani.

"M-am aflat de multe ori pe multe liste, aştept să fiu şi întrebat şi voi analiza. Pentru următorul mandat de patru ani, eu deţin funcţia de preşedinte al celei mai mari asociaţii internaţionale a universităţilor la nivel mondial, universităţi din 111 ţări. Este o mândrie pentru mine şi pentru România, pot spune, acest mandat. Deci, în condiţiile astea, dacă s-ar întâmpla ceea ce spuneţi dumneavoastră că s-ar putea întâmpla, sigur că trebuie să te gândeşti de mai multe ori, cu atât mai mult cu cât, deţinând la un moment dat mandatul de ministru al Educaţiei, cunosc foarte bine problemele cu care se confruntă sistemul" - a susţinut Sorin Cîmpeanu. AGERPRES / (AS autor: Dan Mihăescu, editor: Antonia Niţă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.