Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 14 iun /Agerpres/ - Fostul premier Victor Ponta a trimis o scrisoare către membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD, prin care le atrage atenţia acestora că cei care vor provoca o criză politică vor fi responsabili, în condiţiile în care "Liviu Dragnea va propune ceva greşit pentru PSD" şi a anunţat că, dacă se va ajunge la o moţiune de cenzură, va iniţia un grup de parlamentari PSD care să se opună unei astfel de greşeli.

Potrivit fostului lider al PSD, "conducerea unui partid care aşteaptă de la parlamentarii săi să voteze liniştiţi o moţiune de cenzură contra propriului guvern este o conducere care greşeşte".

"Dacă se ajunge prin absurd la aşa ceva (Doamne Fereşte) eu voi iniţia un grup de Parlamentari PSD care sa se opună prin vot unei asemenea greşeli. Conducerea unui partid care îşi bate joc de membrii săi loiali şi serioşi este o conducere care greşeşte profund! Sorin Grindeanu a făcut politica doar în PSD - a fost alături de partid şi la putere şi în opoziţie - a câştigat alegeri în Timiş, acolo unde ştim cât de greu este pentru PSD - nu a cerut să fie Prim Ministru, ci a acceptat funcţia ca o soluţie la criza din decembrie. (...) O conducere care îşi dă afară fără explicaţii şi fără motive obiective asemenea oameni este o conducere care greşeşte!", a afirmat Ponta.

El a amintit că a făcut politică doar în PSD, începând cu anul 2001, iar această activitate îi dă dreptul să adreseze CExN solicitări oficiale pe care nu le poate ignora.

"Aş fi făcut acest lucru în mod direct la şedinţa de azi dacă aş fi fost măcar invitat - Statutul PSD care prevedea ca foştii preşedinţi sunt membri ai CEX a fost modificat în 2016, în aşa fel încât Iliescu, Năstase, Geoană sau Ponta să nu poată fi prezenţi)! Mă adresez dumneavoastră deoarece nu am posibilitatea unei comunicări directe cu Liviu Dragnea (cel care mă numea "prietenul" său şi spunea că mă iubeşte la fel de mult ca şi pe Sorin Grindeanu sau pe Valeriu Zgonea) ", a arătat Ponta în scrisoarea sa.

Potrivit acestuia, nu este un secret pentru absolut nimeni că în CEX se validează formal "ceea ce decide în mod absolut şi exclusiv Liviu Dragnea - procedurile ipocrite în care iau cuvântul "tovarăşii" de la Olt sau Giurgiu, iar Liviu chiar iese din sală "să nu influenţeze' nu fac decât să crească ridicolul show-ului şi să definească o lipsă de curaj în a-şi asuma deciziile care de fapt îi aparţin în totalitate".

"Azi, însă, Liviu Dragnea va propune ceva profund greşit pentru PSD şi pentru România - iar dumneavoastră aveţi măcar datoria să încercaţi să îl răzgândiţi! Trăiesc azi în PSD senzaţia pe care am avut-o în 14 martie 2006, când la Hotelul "Confort" de la Otopeni tot un CEX a decis în mod greşit "execuţia" lui Adrian Năstase şi cedarea funcţiei de Preşedinte al Camerei Deputaţilor (pe care reuşisem să o apărăm cu succes timp de un an)! Atunci însă măcar votul a fost 37-14 - unanimităţile de azi sunt cu atât mai condamnabile! Uitaţi-vă în jur şi vedeţi câţi dintre cei 37 se mai afla azi alături de dumneavoastră! Şi îi puteţi întreba dacă atunci au făcut bine? Până la ora 16.00 încă se mai poate găsi o soluţie - după aceea va fi prea târziu şi cei care au provocat criza vor fi responsabili!", a atras atenţia Victor Ponta. AGERPRES/(AS-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.