Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 11 iun /Agerpres/ - Crin Antonescu şi-a reafirmat, duminică, hotărârea de a nu se întoarce în viaţa politică, nici chiar dacă alegerile pentru funcţia de preşedinte al PNL ar fi câştigate de Cristian Buşoi, faţă de care şi-a afirmat public susţinerea.

"Indiferent cine, şi Brătianu dacă învie, Ionel, care vreţi dumneavoastră, nu mă întorc în politica activă, pentru că nu am plecat din politica activă din motive care ţin de un om, ci am plecat din motive pe care le-am explicat de atâtea ori încât nu e cazul să reiau. Nu, dar nu mi-e indiferent, mi-aş dori un Partid Naţional Liberal care să facă (...) opţiunea Buşoi, chiar dacă eu, nici în acest caz, nu voi mai avea niciodată un rol activ în acest partid sau în viaţa politică", a declarat Antonescu, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Fostul preşedinte al PNL a apreciat, totodată, că liberalii ar da dovadă de viziune dacă ar vota în majoritate, la viitorul congres, pentru ca funcţia de preşedinte al partidului să fie ocupată de Cristian Buşoi.

"Dacă ceva în mintea unei majorităţi dintre alegătorii PNL la acest congres s-a schimbat, în sensul de a înţelege că trebuie să se întoarcă spre societate, spre lume, spre viitor, spre noile date şi coordonate ale politicii în România şi nu numai în România, atunci va câştiga Buşoi. Dacă vor fi preocupaţi în majoritate de micile înţelegeri pe termen şi pe spaţiu foarte mic, de aranjamentele minore, care nu bat eventual decât până la următoarele numiri în posturi, când le va veni rândul la guvernare, atunci probabil că prima şansă e a lui Orban", a spus Antonescu.

Întrebat dacă a constatat o susţinere pentru Cristian Buşoi din partea preşedintelui Klaus Iohannis, fostul lider liberal a exclus ipoteza unei intervenţii a şefului statului în alegerile interne din PNL.

"Eu cred că am putut vedea cu toţii (...) că preşedintele Iohannis nu s-a amestecat, dar deloc, în aceste alegeri din interiorul partidului. Legenda conform căreia administraţia Iohannis ar ţine cu dinţii să-l vadă pe Buşoi preşedinte cred că s-a răsuflat. Parcă îmi aduc aminte că Ludovic Orban a fost până la Cotroceni să aibă o întrevedere cu preşedintele înainte de a-şi depune candidatura, şi nu Cristian Buşoi. Până la urmă cred că e normal că preşedintele şi-a văzut de treburile sale (...), Partidul Naţional Liberal îşi face singur alegerea şi sper să facă alegerea bună", a afirmat fostul preşedinte al PNL.

În opinia sa, un parteneriat între preşedintele Iohannis şi PNL va exista în continuare, indiferent cine va ajunge la conducerea partidului.

"Partidul Naţional Liberal probabil că va rămâne, indiferent cine câştigă aceste alegeri, un partid în parteneriat cu preşedintele, asta e limpede. (...) Cred că este important şi pentru preşedinte, nu doar pentru Partidul Naţional Liberal (...). Nici Orban, nici Buşoi nu anunţă şi nu vor face vreo revoluţie din punctul ăsta de vedere, pentru că nici nu e cazul, dar e important pentru preşedinte să aibă un partener eficient", a mai spus Crin Antonescu. AGERPRES / (AS - autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.