Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 7 iun /Agerpres/ - Preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, senatorul PSD Mihai Fifor, a declarat că va cere prelungirea activităţii cu încă 60 de zile, având în vedere volumul mare de informaţii adunate până în prezent.

"Vom pregăti şi vom înainta Birourilor permanente reunite ale Parlamentului o solicitare de prelungire a activităţii comisiei cu încă 60 de zile. Este evident că volumul de informaţii este foarte mare şi este nevoie de timp ca să putem să facem o activitate cât se poate de consistentă şi să elaborăm un raport concludent", a declarat Mihai Fifor, miercuri, la finalul şedinţei comisiei în care au fost audiaţi Dan Şova şi Dan Radu Ruşanu.

Senatorul PSD a adăugat că obiectivul comisiei este acela de a avea un rol în determinarea modului în care s-au organizat şi desfăşurat alegerile din 2009.

Întrebat dacă în lunile de vară comisia va continua audierile, Fifor a spus: "Nu neapărat audieri, activitatea comisiei nu constă numai în audieri".

"Este deja material care soseşte la comisie şi este mult de studiat. Repet, dorim un raport cât se poate de concludent", a mai declarat Fifor. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.