COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 31 mai /Agerpres/ - Preşedintele Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor, Dorel Căprar, s-a întâlnit, miercuri, cu Joseph Cannataci, raportor special al ONU pentru dreptul la viaţa privată, aflat într-o vizită în România, prilej cu care s-a discutat despre posibilităţile de cooperare în sectorul de securitate.

"Pornind de la iniţiativele pe care Comisia pentru apărare le are în domeniul reformei legislative a sectorului de securitate, am discutat despre posibilităţile de cooperare în cazul unor proiecte comune. În prezent, domnul Cannataci lucrează cu o echipă de experţi la o serie de proiecte pe care doreşte să le promoveze la nivel internaţional, înaintând propunerea de a lua parte la acestea, subliniind faptul că România poate fi un exemplu în ceea ce priveşte paşii parcurşi în domeniul adaptării la noile provocări şi riscuri ale mediului de securitate şi actuala politică de deschidere şi transparenţă", a declarat Dorel Căprar, citat într-un comunicat transmis AGERPRES.

Acesta a precizat că a primit invitaţia de a participa la Forumul internaţional de control asupra serviciilor de informaţii care se va desfăşura anul acesta, în luna noiembrie, la Bruxelles.

Dorel Căprar a mai menţionat că a convenit cu Joseph Cannataci să-i transmită un calendar al evenimentelor şi activităţilor pe care Comisia le are planificate pentru a valorifica expertiza acestuia. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.