Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 30 mai /Agerpres/ - Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a declarat marţi că votul Parlamentului în cazul cererii de urmărire penală a deputatului PSD Eugen Bejinariu dovedeşte dispreţul majorităţii faţă de Justiţie.

"Votul de astăzi din Parlament în cazul cererii de urmărire penală a deputatului PSD Eugen Bejinariu dovedeşte încă o dată dispreţul majorităţii faţă de Justiţie. Este inadmisibil ca unii deputaţi şi senatori să se erijeze în judecători şi să hotărască prin vot blocarea actului de justiţie", a spus Dobrovolschi, pentru AGERPRES.

Ea a subliniat că preşedintele Klaus Iohannis a afirmat în nenumărate rânduri că instanţa este singura abilitată să se pronunţe în legătură cu vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane, arătând că acest principiu nu este negociabil.

"Faptul că majoritatea parlamentară nu înţelege să acţioneze conform normelor care stau la baza statului de drept duce la accentuarea scăderii încrederii cetăţenilor în Legislativ", a conchis Dobrovolschi.

Cererea DNA cu privire la efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, a fost respinsă, marţi, de Camera Deputaţilor. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.