Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 mai /Agerpres/ - Producătorii agricoli din România vor fi susţinuţi în continuare printr-un program guvernamental să cultive tomate în spaţii protejate, astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis AGERPRES.

Conform sursei citate, Executivul a aprobat joi, printr-o hotărâre, prelungirea termenului de depunere a actelor justificative pentru ajutorul de minimis la tomate, în sensul că valorificarea producţiei de tomate din cadrul Programului să se facă în perioadele ianuarie - 15 iunie, inclusiv şi/ sau noiembrie - 20 decembrie, inclusiv.

"Cultivatorii care nu au reuşit până la 1 iunie să iasă cu roşiile pe piaţă mai au astfel o şansă pentru încasarea ajutorului de 3.000 de euro/beneficiar/an", se arată în comunicat, precizându-se că peste 6.800 de cultivatori au beneficiat până acum de acest program.

Potrivit Executivului, producătorii agricoli înscrişi în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, care vând tomatele în spaţii de vânzare precum pieţe agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante, vor purta elemente de identificare. Elementele de identificare şi procedura de distribuire a acestora şi tipul cheltuielilor aferente se aprobă prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Suportarea cheltuielilor aferente identificării producătorilor beneficiari ai acestui program se va realiza din resursele financiare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se spune comunicat.

"Prin prelungirea acestui termen se urmăreşte eficientizarea activităţii sectorului tomate produse în spaţii protejate, asigurarea necesarului de consum intern din producţia autohtonă de tomate, realizarea unei proceduri de identificare a producătorilor autohtoni de produse agricole şi o corectă informare a consumatorilor. De asemenea, se urmăreşte obţinerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piaţa europeană, precum şi o eficienţă economică în realizarea şi valorificarea acestora", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Mihai Simionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.