Ludovic Orban: În țările civilizate nu există ordonanțe de urgență ale guvernului

 •  Politică
527 afişări

Candidatul la președinția PNL, Ludovic Orban, s-a declarat, vineri, la Tulcea, un "adversar categoric" al modului în care se legiferează la ora actuală în România și s-a exprimat în favoarea unui sistem similar cu cel din Statele Unite ale Americii și cel din Germania.

cf87148c-b4b6-4730-a691-898e68a9a906

"Sunt un adversar categoric al modului în care se reglementează azi în România. Nu există ordonanțe de urgență ale guvernului în țări civilizate, iar noi trebuie să le interzicem prin Constituție. Astăzi, doi oameni, ministrul inițiator și premierul, pot să decidă obligații pentru toți cetățenii români. Ei au, conform Constituției și interpretării abuzive a Constituției, dreptul de a emite acte normative numite ordonanțe de urgență cu valoare de lege', a afirmat Orban, într-o conferință de presă.

El a comparat modul de legiferare din România cu cel din Statele Unite ale Americii și cu cel practicat în Germania.

"Uitați-vă cum se legiferează în Germania, în SUA. Legile se adoptă în Parlament, în urma unor dezbateri ample, în care sunt implicate toate grupurile sociale interesate de actul normativ. Dezbaterile pe legile importante durează un an sau doi și sunt aproape exhaustive. La noi, legea educației, de exemplu, conține în corpul ei dreptul emiterii de acte normative în aplicarea legii de către Guvern, dar mai ales de către Ministerul Educației, cred că de vreo o sută și ceva de ori. Vorbim de acte în aplicarea legii care de cele mai multe ori deturnează sensul legii, introduc prevederi suplimentare de multe ori contradictorii față de corpul legii și nu fac altceva decât să genereze proceduri care nu sunt logice", a mai spus Orban.

La rândul lui, deputatul Victor Paul Dobre și-a exprimat susținerea față de poziția lui Ludovic Orban.

"În România, azi legiferează Guvernul și nu Parlamentul. Lucrul acesta, trebuie să recunoaștem, s-a dezvoltat de la o guvernare la alta. Este cazul să îl oprim și să revenim la funcționarea normală, constituțională. Ordonanța de urgență era o excepție care a devenit regulă", a menționat deputatul liberal Dobre.

Ludovic Orban s-a întâlnit vineri cu circa 100 de liberali tulceni cărora le-a prezentat obiectivele pe care și le-a propus dacă luna viitoare va fi ales președinte al PNL.

AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe