Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bacău, 19 mai/ Agerpres/- Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Bacău că angajaţii din sistemul de finanţe publice care au protestat în această săptămână faţă de proiectul Legii salarizării unice în sistemul bugetar au fost manipulaţi.

El susţine că în spatele protestatarilor s-ar fi aflat mai mulţi şefi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ale căror salarii ar urma să scadă uşor pe fondul aplicării noii legislaţii.

"Funcţionarii din ANAF vor avea salarii mărite, nu cum spun ei că le vor scădea. Este vorba doar de 50 sau 60 de şefi care, de exemplu, au acum salarii de 148-150 de milioane de lei (n.r.- 14.800- 15.000 de lei) şi care vor avea salarii micşorate cu două-trei milioane de lei vechi. De ce? Ca să putem să respectăm principiile de egalitate între funcţiile similare, pentru că altfel ar fi însemnat să ridicăm tot sistemul mult prea mult pentru aceşti oameni. Ei nu au ieşit în stradă. În schimb, i-au păcălit pe angajaţi să iasă în stradă, spunându-li-se că lor li se vor micşora salariile, în condiţiile în care ar fi putut să se uite cu atenţie pe proiectul legii", a afirmat Dragnea. AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Diana Dumitru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.