Adrian Țuțuianu: La comisia privind alegerile prezidențiale din 2009 trebuie lămurită și situația votului de la unele ambasade

 •  Politică
967 afişări

Senatorul PSD Adrian Țuțuianu a declarat, joi, într-o conferință de presă la Târgoviște, că la Comisia de anchetă parlamentară privind alegerile prezidențiale din 2009 trebuie lămurită și situația votului de la unele ambasade ale României din străinătate.

372080fb-dd41-4ea4-9287-33405ce2fd1c

''Vom prezenta toți propuneri de audiere, evident că vor trebui chemați la audieri și cei care au gestionat din poziția de ambasador sau din alte poziții din cadrul ambasadelor procesul electoral. Cunoașteți cu toții, de exemplu, cazul de la Paris, unde foarte multă lume a făcut afirmația că nu s-ar fi putut vota, într-un interval de timp limitat, de către atâtea persoane. Sunt situații de acest tip reclamate și pentru Italia, Republica Moldova, Spania. Vor fi invitați toți cei care pot spune ceva legat de aceste alegeri'', a precizat Țuțuianu.

Acesta a mai spus că la comisie vor veni la audieri Dan Andronic, fosta președintă a AEP Ana Maria Pătru, Vasile Blaga, Mircea Geoană, Dan Șova, Victor Ponta, Marian Vanghelie.

''Lista este mai lungă, fiecare grup parlamentar am convenit că va depune o listă cu persoane a căror audiere o consideră utilă. Cred că este foarte important ca această comisie să lămurească toate aspectele ce țin de organizarea alegerilor din 2009, trebuie să lămurim și celebra întâlnire din casa generalului Oprea, din perspectiva interesului public legat de alegerile prezidențiale și trebuie să dăm garanția cetățenilor că votul lor contează și că nimeni nu poate deturna prin acte oculte voința cetățenilor. Desigur că în măsura în care vor fi constatate, din dezbateri, din informațiile primite și din documente, fapte care sunt de natură penală, vom proceda la sesizarea organelor de procedură penală'', a afirmat Adrian Țuțuianu.

Parlamentarul social-democrat a explicat și de ce presa nu are acces la audierile din cadrul comisiei.

''Am stabilit că audierile nu sunt cu presa, nu pentru că ar fi ceva de ascuns, ci pentru că nu am face decât, prin intermediul presei, să punem în situația de a cunoaște alții dezbaterile din interior, care ar putea să fie interesați și eventual să își calibreze poziția în raport de ceea ce apare în spațiul public. De asemenea este posibil, cu ocazia dezbaterilor, să fie necesar să avem acces la informații care sunt clasificate. Ori lucrurile astea nu pot fi aduse la cunoștință public'', a mai spus Țuțuianu.

Acesta a făcut referire și la programul comisiei din perioada imediat următoare, precizând că raportul de activitate al comisiei trebuie realizat în 60 de zile.

''Voi face tot ceea ce trebuie să fac eu în calitate de membru al comisiei, înseamnă o muncă în plus cu o încărcătură foarte mare. (...) Avem activități în comisie luni, de la 10.00 la 13.00, marți de la 16.00 la 19.00, miercuri de la 9.00 la 14.00, vorbesc de săptămâna viitoare. Raportul trebuie să fie gata în maxim 60 de zile. Ceea ce ne-am propus noi este ca acest raport să fie finalizat până în ultima săptămână a sesiunii parlamentare în curs, pentru a avea timp, eventual, să facem și dezbaterea în plen. Rămâne de văzut dacă vom avea un volum mare de informații, dacă vom primi în timp util toate documentele și care va fi disponibilitatea celor citați sau invitați să participe la lucrările comisiei'', a spus senatorul Adrian Țuțuianu.

AGERPRES/(A-autor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)

Citește și:

* VIDEO UPDATE Dan Andronic deschide seria audierilor de la Comisia de anchetă parlamentară pentru prezidențialele din 2009

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres