Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 11 mai /Agerpres/ - Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, a declarat joi, în plenul reunit al Parlamentului de la Bucureşti, că este mândru că a participat la un "moment crucial" pentru viaţa Uniunii - aderarea României la UE.

"Sunt foarte fericit să mă întorc la Bucureşti, ştiu că uneori pare un clişeu să spun aceasta, ultima oară am venit aici în 2003, este o adevărată onoare să pot să vorbesc astăzi în Parlamentul în care reprezentaţi poporul român, un popor curajos angajat, pe care îl iubesc de atâta timp. Anul acesta sărbătorim 10 ani de la aderarea României la UE şi îmi amintesc cu emoţie de 1 ianuarie 2007, dată istorică la care România a intrat în cercul naţiunilor europene, reconciliate între ele. Cu acea ocazie ne-am unit", a afirmat oficialul european.

Acesta a subliniat că a susţinut întotdeauna aderarea României la Uniunea Europeană.

"V-am însoţit ca prim-ministru luxemburghez pe acest drum al aderării, nu într-un mod paternal, ci ca un frate. I-am cunoscut preşedinţii, şi prim-miniştrii din România democratică. (...) O coincidenţă fericită a făcut ca, în decembrie 1997, într-un Consiliu al UE, am decis cu privire la aderarea de mai târziu a României. (...) E mai mult decât o întâmplare, e un simbol puternic, o relaţie strânsă care s-a născut între România - Luxemburg şi europeni, e vorba despre relaţii de inimă, care ţin de sentimente, de căldură umană. (...) Nu trebuie crezută propaganda germană care spune că de fapt primii veniţi în Transilvania erau saxoni. Nu, sunt luxemburghezi de fapt. Deci un prieten fidel care vi se adresează astăzi fără a vă ascunde admiraţia pe care v-o poartă", a spus Junker.

El a declarat că mulţi europeni nu cunosc efortul făcut de români, nu sunt conştienţi de performanţa unei ţări întregi de a-şi transforma într-un timp scurt sistemul judiciar, economic, politic, social, şi să le armonizeze cu principiile care stau la baza construcţiei europene.

"Nu este o întâmplare că am încredinţat doamnei comisar Corina Creţu sarcina politicii de solidaritate europeană, prin excelenţă politica de coeziune. Şi trebuie să spun aici că, la Bruxelles, doamna Creţu face o muncă extraordinară. Şi între 2007 şi 2013 fondurile europene au oferit României sprijin. (...) Mă bucur de drumul pe care l-am parcurs şi amintim că acest drum a fost unul dificil, care a cerut multe din partea tuturor. (...) Aş vrea să felicit pentru curaj poporul român. Acest curaj, această voinţă m-au impresionat întotdeauna, gândindu-mă în acelaşi timp şi la reformele care mai trebuie implementate. Mă gândesc, de asemenea, la mecanismele MCV. Până la sfârşitul mandatului meu şi acestea vor trebui realizate", a mai spus preşedintele Comisiei Europene. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.