Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 mai /Agerpres/ - Senatorul PMP Traian Băsescu spune că prin amendamentele propuse la proiectul legii graţierii a făcut ''o coaliţie cu propria sa conştiinţă'', excluzând varianta unei înţelegeri cu PSD.

"Nu am făcut o coaliţie cu PSD. Eu am făcut o coaliţie cu conştiinţa mea. Dacă vă uitaţi pe toate televiziunile, oricine are probleme şi iese la un televizor primul lucru pe care îl spune este 'Băsescu m-a băgat la puşcărie'. Conştiinţa de politician. Nu e adevărat - nu am băgat pe nimeni la puşcărie, dar dacă vă uitaţi pe orice post de televiziune eu sunt cel care i-am băgat în puşcărie. Cred că este un moment în care am obligaţia să încerc să fac ceva pentru ei chiar dacă nu am băgat pe nimeni în puşcărie", a afirmat miercuri Băsescu, după şedinţa Comisiei juridice.

Senatorii jurişti au votat miercuri un amendament la proiectul legii pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate prin care se graţiază persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă. De asemenea, sunt graţiate fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în legătură cu aceştia sau fapte săvârşite de funcţionari străini sau în legătură cu aceştia.

Decizia de graţiere a acestor fapte a fost luată în comisie cu cinci voturi ''pentru'' şi trei ''împotrivă''.

Acest amendament a fost propus de senatorii Traian Băsescu (PMP) şi de Liviu Brăiloiu (PSD).

În varianta iniţială a proiectului de lege al Guvernului, aceste fapte erau exceptate de la graţiere. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.