Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 apr /Agerpres/ - Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi OUG 9/2017, cu două amendamente prin care se măresc soldele şi salariile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene.

Cele două amendamente la ordonanţă au fost aprobate luni şi de Comisiile pentru buget şi pentru muncă ale Camerei Deputaţilor.

"Am dat raport Ordonanţei 9/2017. În primul rând, sunt doleanţele celor din sistemul de apărare şi ordine publică, siguranţă naţională, precum şi din sistemul penitenciar, care se află la Ministerul Justiţiei. În urma aplicărilor succesive a măririlor de salarii minime, ei au rămas cu solda de bază undeva la 700 de lei, ceea ce era anormal. Am adus-o, începând cu luna aprilie, la nivelul salariului minim, astfel încât şi poliţiştii, şi cei din armată să beneficieze de măririle salariale promise. De asemenea, în urma unui amendament şi cu sprijinul doamnei ministru al Muncii, am adoptat şi mărirea salariilor primarilor şi viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene cu 30%, începând cu luna aprilie, până când legea salarizării va intra în linie dreaptă", a declarat preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Adrian Solomon.

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a precizat că a susţinut majorarea salariilor primarilor, iar această măsură nu grevează în niciun fel bugetul de stat, pentru că aceste majorări de salarii se fac din bugetele locale.

"Amendamentul mai operează timp de o lună pentru că după aceea, intrând în vigoare legea salarizării unitare, primarii vor intra pe alte grile de salarizare mult mai mari decât sunt în prezent", a menţionat Vasilescu.

Amendamentul cu privire la mărirea salariilor primarilor aparţine deputatului PNL Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate.

OUG 9/2017 are ca obiect de reglementare măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.