Tăriceanu despre absența lui Constantin de la Congres: Nu mă interesează deloc acest subiect

 •  Politică
318 afişări

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat vineri că nu îl interesează absența de la lucrările Congresului ALDE a celuilalt copreședinte, Daniel Constantin, și a precizat că alegerile într-un partid nu se fac de instanțe, ci de către delegații la congres.

223b570c-cd34-417f-83e5-cfb7b3d9144d

* Constantin: Nu voi participa la un congres convocat în mod nestatutar

Întrebat cum comentează absența lui Constantin și dacă acesta va fi exclus din partid, Tăriceanu a răspuns: "În niciun fel. (...) Nu avem ce să discutăm. (...) La congres nu se adoptă decizii referitoare la excluderea membrilor. Nu mă interesează deloc acest subiect".

În contextul în care decizia de convocare a Congresului ALDE a fost contestată în justiție, Tăriceanu a precizat că statutul partidului și deciziile politice se adoptă de Congres și nu de instanță.

"Statutul partidului și modul de funcționare sunt reglementate pe baza Legii funcționării partidelor politice. Partidul e înregistrat în bună ordine. Congresul actual nu decide asupra creării unui partid nou. (...) Să nu vă imaginați că alegerile într-un partid nu sunt decise de instanțe. Alegerile în partid sunt decise de delegații la Congres. (...) N-am să discut nimic legat de ceea ce ține de partea de justiție. Noi avem un congres politic, orice congres politic al unui partid se referă la deciziile politice. În cazul în care există decizii statutare, tot Congresul le adoptă", a mai spus Tăriceanu.

La Delegația Permanentă a ALDE din 19 martie, când s-a decis convocarea Congresului formațiunii pentru 21 — 22 aprilie, copreședintele ALDE Daniel Constantin a părăsit lucrările reuniunii, însoțit de un grup de membri ai formațiunii, și a denunțat ședința ca fiind nestatutară. Ulterior, pe 26 martie, Biroul Politic Central al Alianței Liberalilor și Democraților a decis retragerea sprijinului politic pentru copreședintele formațiunii, Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Mediului.

Constantin a atacat în instanță decizia de convocare a Congresului, iar ALDE a informat că Tribunalul București a respins pe 13 aprilie contestația acestuia. Recursul lui Daniel Constantin, care trebuia judecat pe 20 aprilie, s-a amânat pentru data de 19 mai.

AGERPRES/(A, AS — autor: Doroteea Purcărea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe