Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Târgovişte, 31 mar /Agerpres/ - Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, că a fost informat despre faptul că preşedintele Klaus Iohannis va semna luni decretele privind numirea noilor miniştri de la Mediu şi Relaţia cu Parlamentul şi a spus că nu a avut emoţii în această privinţă.

"Da, despre numirea celor doi... am primit adresa, m-au sunat cei de la Cabinet că pe parcursul acestei zile am primit de la Administraţia Prezidenţială, cum că luni, la ora 17.00, va avea loc ceremonia de învestire a celor doi miniştri", a declarat Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă a avut emoţii cu privire la semnarea respectivelor decrete de numire, Grindeanu a spus: "Nu sunt emotiv".

"Şi dacă aveam emoţii, atunci când mi-am început activitatea ca prim-ministru experienţa de trei luni de zile m-a făcut ca emoţiile să-mi treacă", a spus prim-ministrul.

Biroul Politic Central al ALDE a propus-o pentru funcţia de ministru al Mediului şi viceprim-ministru pe Graţiela Gavrilescu, în prezent ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. Pentru funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, Biroul Politic Central îl susţine pe liderul grupului senatorilor ALDE, Viorel Ilie.

Premierul, aflat în vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa, a participat, vineri, la Universitatea "Valahia" din Târgovişte, la o reuniune alături de conducerea universităţii, autorităţi locale şi mediul de afaceri. În continuarea deplasării de lucru, şeful Executivului are programate discuţii cu sindicalişti şi conducerile societăţilor Automecanica Moreni şi Uzina Mecanică Mija.

Preşedintele Klaus Iohannis va semna luni decretele privind numirea noilor miniştri de la Mediu şi pentru Relaţia cu Parlamentul.

"Ceremonia de învestitură va avea loc luni, la ora 17,00. Tot luni vor fi semnate decretele de către preşedintele României", a anunţat vineri Administraţia Prezidenţială. AGERPRES/ (A,AS- autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.