Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 17 mar /Agerpres/ - Importanţa "crucială" a egalităţii depline a statelor membre UE a fost evidenţiată de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în discursul susţinut, la Roma, la Conferinţa extraordinară a şefilor Parlamentelor ţărilor Uniunii.

Potrivit unui comunicat de presă al Senatului transmis, vineri, AGERPRES, Tăriceanu a participat, la invitaţia omologului său italian, Pietro Graso, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Laura Boldrini, joi şi vineri, la conferinţa de la Roma, care a marcat cea de-a 60-a aniversare a semnării Tratatelor fondatoare ale Comunităţii Europene.

În cadrul dezbaterilor, Tăriceanu a subliniat importanţa crucială a egalităţii depline a statelor membre, cu implicarea necondiţionată a tuturor actorilor în procesul decizional în vederea reapropierii cetăţenilor de valorile europene.

"Cu toate că extinderea Europei este un fapt împlinit pentru o serie de ţări, printre care şi a mea, rezultatul nu corespunde cu exactitate aşteptărilor. Astfel, o serie de aspecte precum refuzul de integrare în Spaţiul Schengen sau impunerea unui mecanism de cooperare şi verificare în domeniul justiţiei par să pună sub semnul întrebării în mod unilateral vocaţia europeană a României. Astfel, ne confruntăm deja cu experienţa unei Uniuni cu mai multe viteze sau cel puţin cu mai multe clase. La acest nivel cred că trebuie să ne raportăm la gândirea părinţilor fondatori pe care îi celebrăm astăzi. Într-adevăr, Robert Schumann, Alcide De Gasperi şi Konrad Adenauer au ales să pună bazele unei comunităţi. Ei au conceput comunităţi cu scopuri diferite, conduse însă în acelaşi mod, prin deliberare, consens şi partajare a responsabilităţilor, ca alternativă la mecanica rece a totalitarismului birocratic şi a tiraniei incontrolabile a majorităţii", a afirmat Tăriceanu, citat în comunicat.

Potrivit comunicatului, preşedinţii Parlamentelor europene au subliniat rolul important şi decisiv pe care UE l-a avut asupra fiecărei ţări europene în parte. Aceştia au evidenţiat că UE a creat condiţia primordială în care o ţară se poate dezvolta, pacea, dar şi tratatele succesive au dat şansa punerii în lucru a principiilor şi valorilor lansate de părinţii fondatori acum 60 de ani, precizează sursa citată.

"Toţi vorbitorii au acceptat faptul că Uniunea Europeană se află în faţa unei noi provocări, în primul rând aceea de a intra ca actor major în competiţia globală. Nicio ţară membră nu va reuşi singură în competiţia globală. Vorbitorii au subliniat că UE rămâne cel mai bun instrument pentru a depăşi provocările la care este supusă. Valorile pe care aceasta a fost fondată - demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectul pentru valorile omului - rămân valide", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, preşedinţii Parlamentelor statelor membre au căzut de acord că viitorul UE este un proces complex şi de durată şi susţin în continuare ca acesta să fie incluziv, echilibrat şi ambiţios.

"Este important ca formatele de dialog privind viitorul Europei să aibă un caracter cât mai cuprinzător din perspectiva actorilor implicaţi şi nu în formule reduse la grupări restrânse de state membre. Doar în acest mod se poate contribui la (re) apropierea cetăţenilor de proiectul european şi valorile sale, cu evitarea oricăror posibile diviziuni suplimentare. Uniunea Europeană trebuie să rămână deschisă către acele ţări care împărtăşesc aceste valori, inclusiv către ţările din Balcani de Vest şi cei din Est", se menţionează în comunicat.

În cadrul conferinţei s-a discutat despre Cartea Albă privind viitorul Europei lansată de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker. În principal, ţările din centru şi est au accentuat faptul că scenariul Europa cu mai multe viteze ar însemna mai puţină Europa, indică sursa citată.

Printre vorbitori s-au numărat Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, Franz Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.