Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 feb /Agerpres/ - Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, se va întâlni luni, la Budapesta, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, şi cu şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, în contextul vizitei oficiale pe care o va efectua în ţara vecină.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, transmis vineri AGERPRES, programul vizitei, efectuate la invitaţia lui Peter Szijjarto, cuprinde, pe lângă consultări cu ministrul ungar de Externe şi întrevederea cu premierul, şi susţinerea unei alocuţiuni, în premieră pentru un ministru român, la Reuniunea anuală a diplomaţiei ungare. Totodată, Teodor Meleşcanu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria.

În cadrul discuţiilor, şeful diplomaţiei de la Bucureşti va susţine importanţa intensificării dialogului politico-diplomatic, pe teme de interes comun, precum şi dinamizarea cooperării economice - fiecare dintre cele două state fiind pentru celălalt unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali, a cooperării sectoriale în baza proiectelor în curs de derulare, îndeosebi în domenii precum energia sau infrastructura, cât şi identificarea de noi oportunităţi de cooperare. Va fi abordată, de asemenea, şi problematica protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, precizează MAE.

Agenda de discuţii va include şi subiecte privind problematica europeană, regională şi internaţională.

La discuţiile cu reprezentanţii comunităţii româneşti vor fi abordate preocupările românilor din Ungaria pentru menţinerea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice ale acestora, precum şi modalităţile de sprijin de către statul român. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Andreea Rotaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.