COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 1 feb /Agerpres/ - Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, miercuri, programul de dezbatere şi adoptare a proiectului legii bugetului de stat şi a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.

Potrivit documentului adoptat cu o abţinere în şedinţa comună a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, grupurile parlamentare, senatorii şi deputaţii au termen, de miercuri până vineri la ora 9,00 să depună amendamente la cele două acte normative. Vineri, începând cu ora 11,00, sunt programate şedinţe comune ale comisiilor de specialitate ale Parlamentului în vederea examinării, avizării şi depunerii avizelor la Comisiile de buget, finanţe şi bănci reunite.

Ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, este aşteptat să participe vineri, începând cu ora 14,00, la şedinţa comună a Comisiilor de buget, în care vor avea loc dezbaterea generală şi o primă analiză a amendamentelor depuse la legea bugetului.

De sâmbătă, de la ora 10,00, până duminică, la ora 20,00, în Comisiile reunite pentru buget, sunt programate dezbateri cu ordonatorii principali de credite, urmând ca la finalul acestora Comisiile să întocmească rapoartele pentru cele două acte normative şi să le înainteze lunea viitoare (la ora 10,00) conducerii celor două Camere ale Parlamentului.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să se reunească, tot lunea viitoare, la ora 11,00, într-o şedinţă comună, pentru a stabili timpii de dezbatere în plen.

Plenul comun al Parlamentului se va întruni, lunea viitoare, începând cu ora 13,00, pentru dezbaterea şi aprobarea proiectului legii bugetului de stat şi a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017. Parlamentul urmează să dea votul final asupra celor două acte normative marţea viitoare, într-o şedinţă de plen comun care va începe la ora 10,00. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Barbu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.