Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 2 dec/Agerpres/ - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat, marţi, un plan de acţiune pe termen mediu şi lung privind relaţia României cu Republica Moldova, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.

"Am spus în septembrie (...) şi reiterez şi acum faptul că este o relaţie extrem de importantă relaţia dintre România şi Republica Moldova, care trebuie să devină mai bună, mai performantă, mai pragmatică şi mai previzibilă. (...) Obiectivul nostru strategic, aşa cum este reflectat în acest plan pe care l-am aprobat astăzi, este integrarea europeană a Republicii Moldova, adică susţinerea orientării clare, ireversibile a Republicii Moldova spre UE şi a conectării proeuropene a Chişinăului cu instituţii puternice, cu o democraţie solidă, proces în care România poate şi trebuie să joace rolul principal", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după şedinţa CSAT.

El a precizat că acest plan de acţiune pleacă de la evaluarea cuprinzătoare şi cât mai realistă a stadiului relaţiei cu Republica Moldova, în contextul internaţional complicat, inclusiv în urma evoluţiilor recente care au avut loc în această ţară.

Iohannis a menţionat că este nevoie de o radiografie clară şi sistemică a necesităţilor de sprijin şi a capacităţilor pe care România le are la dispoziţie în toate domeniile de interes pentru obiectivul privind integrarea europeană a Republicii Moldova.

Efortul României va fi sistematizat şi concentrat instituţional, a subliniat el, astfel încât rezultatele să fie vizibile, concrete şi palpabile pentru cetăţenii Republicii Moldova.

"Responsabilitatea pentru atingerea acestui obiectiv nu revine doar României, materializarea acestui parcurs este responsabilitatea principală a Republicii Moldova, care va trebui să-şi consolideze angajamentul proeuropean prin continuarea în mod accelerat şi hotărât a procesului de implementare a reformelor structurale", a afirmat şeful statului.

Iohannis a indicat că un grup de lucru interinstituţional va lucra pentru implementarea planului de acţiune în cazul Republicii Moldova.

"Pentru implementarea planului de acţiuni privind abordarea strategică a relaţiei României cu Republica Moldova va fi creat un grup de lucru interinstituţional, sub coordonarea Administraţiei Prezidenţiale, care va începe să lucreze în cel mai scurt timp", a arătat Iohannis. AGERPRES

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.