PSD vrea TVA de 18% de la 1 ianuarie 2018 și impozit pe dividende 0% (program)

 •  Politică
7775 afişări

TVA general ar urma să scadă, de la 1 ianuarie 2018, de la 20% la 18%, iar impozitul pe dividende de la 5 % la 0%, se arată în capitolul "Măsuri Fiscale" din programul de guvernare "Îndrăznește să crezi în România", prezentat miercuri de președintele social-democraților, Liviu Dragnea.

143b10b2-1ec2-4ec0-bffc-1f8bad83780c

Totodată, majorarea plafonului pentru opțiunea de înregistrare la plata TVA, în cazul IMM și PFA, va fi în două etape: de la 220.000 lei la 300.000 lei prin actualizarea cursului de schimb euro-leu, respectiv de la 300.000 lei la 1.000.000 lei — solicitare către CE. Impactul asupra bugetului de stat este estimat la 3,8 miliarde de lei.

Impozitul pe venit ar urma să devină 10% de la 1 ianuarie 2018, pentru venituri mai mari de 24.000 lei anual, iar pentru cele mai mici de 24.000 de lei anual să devină 0% de la 16%. De asemenea, se intenționează eliminarea contribuțiilor pentru șomaj, concedii, creanțe salariale și risc de accidente.

Impozitul pe C.A. pentru microîntreprinderi urmează să fie, de la 1 martie 2017, de 1% pentru microîntreprinderile cu 1-9 angajați, iar plafonul C.A. să crească de la 100.000 de euro la 500.000 de euro.

Impozitul pe profit pentru centrele de cercetare-dezvolare va scădea de la 16 % la zero, cu o scutire pe 10 ani, de la 1 martie 2017. Tot de la acea dată TVA la locuințe ar urma să fie eliminat, la fel și pentru materiile prime și serviciile din agricultură.

Pentru publicitate, TVA ar urma să scadă de la 20 % la 9 %, de la 1 martie 2017, se arată în document.

PSD mai vrea eliminarea și impozitului pentru transferul proprietăților cu o valoare mai mică sau egală cu 200.000 de lei și scăderea acestuia la 3 % pentru cele cu o valoare mai mare de 200.000 lei, fiind estimat un impact asupra bugetului de stat de 0,2 miliarde de lei.

Și impozitul pe terenul agricol ar urma să fie de 0 %, de la 46 de lei pe hectar, de la 1 ianuarie 2018, la fel și impozitul pe autoturisme cu o capacitate mai mică sau egală cu 1.600 de centimetri cubi, motociclete, microbuze, autobuze, tractoare, remorci, autovehicule de transport marfă, etc.

PSD dorește înființarea gratuită de SRL-uri, cu un leu capital social, înființarea acestora să dureze o zi, iar contul bancar să fie gratuit.

Programul cuprinde o schemă de ajutor pentru start-up-uri care prevede alocarea sumei de 200.000 de lei pe proiect pentru un antreprenor, o finanțare pentru 10.000 de start-up-uri anual, și o procedură simplificată pentru depunerea și aprobarea proiectelor — online, o zi.

Documentul reafirmă eliminarea a 102 taxe nefiscale de la 1 martie 2017, printre acestea fiind timbrul de mediu pentru înmatricularea auto, toate taxele de la Registrul Comerțului și taxele Radio-TV.

AGERPRES / (AS — autor: Cătălina Matei, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Politică

Cele mai citite din Politică

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe