Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 1 nov /Agerpres/ - Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă că susţine iniţiativa cetăţenească privind revizuirea Constituţiei, însă nu îşi doreşte ca alegerile parlamentare să fie influenţate de alte subiecte, prin organizarea unui referendum referitor la modificarea Legii fundamentale.

"Din punct de vedere politic, în calitate de preşedinte al Senatului, dar şi de copreşedinte al ALDE, susţin fără rezerve această iniţiativă cetăţenească şi sunt decis să îmi folosesc toată influenţa politică pe care o am pentru ca iniţiativa să fie dusă la bun sfârşit. (...) Nu cred că este un orizont de timp realizabil din acest punct de vedere (organizarea unui referendum în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare - n.r.), dar, aşa cum ştiţi, modificarea Constituţiei trebuie să fie aprobată prin referendum. Cred că timpul este foarte scurt (...). Nu cred că este bine să folosim prilejul alegerilor parlamentare pentru a promova şi alte proiecte de lege. În trecut, s-a încercat cuplarea alegerilor parlamentare cu diverse alte idei pe care le avea fostul preşedinte Băsescu şi eu m-am opus şi eu rămân pe aceeaşi poziţie - vreau ca alegerile parlamentare să nu fie influenţate de alte subiecte majore şi reciproc", a declarat Tăriceanu, marţi, la Senat.

Acesta a adăugat că, ţinând cont de faptul că iniţiativa a fost semnată de circa trei milioane de cetăţeni cu drept de vot, "avem obligaţia morală să le arătăm respectul pentru acest demers cetăţenesc care trebuie să devină parte integrantă a Constituţiei noastre".

"Cred cu tărie că legătura naturală este cea dintre un bărbat şi o femeie şi cred că în materia căsătoriei există o deplină coincidenţă între tradiţia creştină şi dreptul natural. În acelaşi timp, am convingerea că nimeni nu va fi şi nu trebuie să fie marginalizat, discriminat sau privat de drepturi şi libertăţi", a adăugat Tăriceanu.

Comisia juridică şi cea constituţională din Senat discută la acest moment iniţiativa cetăţenească privind revizuirea Legii fundamentale în sensul modificării articolului 48, alin. 1, astfel încât căsătoria să fie definită ca uniunea dintre bărbat şi femeie. Actualul text al Constituţiei se referă la căsătoria dintre soţi. Raportul comun al celor două comisii trebuie întocmit cel târziu până la data de 15 noiembrie. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Barbu, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.