COD GALBEN: 15-10-2025 Intre 07:35 si 10:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei. in Județul Suceava;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 aug /Agerpres/ - PMP a propus 11 decembrie a.c. ca dată a alegerilor parlamentare, în cadrul consultărilor pe care le-a purtat cu Guvernul pe această temă, a declarat preşedintele executiv al partidului, Eugen Tomac, luni, pentru AGERPRES.

"PMP a fost consultat de Guvern în acest proces de stabilire a datei alegerilor. Poziţia noastră este fermă că nu considerăm oportun ca data de 4 decembrie să fie data pentru organizarea alegerilor. Credem că cel mai corect este să se găsească o altă dată, întrucât în acea săptămână sunt mai multe zile libere şi, în mod clar, electoratul, care, de obicei, este extrem de activ, profită de aceste zile în detrimentul exercitării votului la vot. Chiar dacă sunt cei care plătesc cele mai multe taxe şi impozite la stat, e greu că vor lăsa o săptămână aproape liberă pentru a rămâne fiecare în localitatea sa pentru a-şi exercita dreptul la vot. E mai potrivită data de de 11 decembrie, în condiţiile în care nu se poate mai devreme", a declarat Eugen Tomac, întrebat dacă PMP a purtat discuţii cu Guvernul pe subiectul datei alegerilor parlamentare.

Stabilirea alegerilor parlamentare în 11 decembrie ar însemna o lipsă de respect faţă de români, pentru că, după 5-6 decembrie, aceştia "intră în spiritul Sărbătorilor", a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în urmă cu două săptămâni.

"Din punctul nostru de vedere, indiferent când se ţin alegerile, rezultatul electoral va fi acelaşi, neschimbat. Dar, din ce am înţeles că se doreşte să se pună data alegerilor la maxim cât mai târziu, în 11 decembrie - asta ar arăta o lipsă de respect faţă de români. Totuşi, toţi suntem români şi majoritatea chiar gândim româneşte, majoritatea zdrobitoare chiar gândim româneşte. Începând cu 5 - 6 decembrie, în România, deja toţi românii intră în spiritul Sărbătorilor. Parcă ar fi bine să nu-i tulburăm până aproape de Crăciun cu disputele electorale şi cu campania electorală", a declarat Dragnea într-o conferinţă de presă.

Întrebat când preferă PSD să aibă loc alegerile, liderul social-democrat a răspuns: "Cât mai devreme se poate".AGERPRES / (A - autor: Daniel Florea, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.