Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 15 iul /Agerpres/ - Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că devine din ce în ce mai de neînţeles cum serviciile specializate din ţări cu multă experienţă în domeniul luptei împotriva terorismului se dovedesc ineficiente în prevenirea şi derularea crimelor împotriva civililor complet nevinovaţi, cum s-a întâmplat la Nisa.

"Primele mele gânduri se îndreaptă către victimele acestui atentat deosebit de sângeros şi către familiile acestora, cărora le transmit condoleanţe şi cărora le doresc să găsească puterea să depăşească acest moment dureros. Mă văd nevoit totodată să constat cu multă îngrijorare că acest gen de tragedii tind să intre în cotidian, că imaginaţia criminală a acestor terorişti depăşeşte orice limită şi că de prea multă vreme comunicatele cancelariilor, oricât ar fi de sincere, nu pot repara ireparabilul. Devine din ce în ce mai de neînţeles cum serviciile specializate din ţări cu multă experienţă în domeniu se dovedesc ineficiente în prevenirea şi derularea acestor crime împotriva civililor complet nevinovaţi", susţine Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES.

El adaugă faptul că întărirea numerică a forţelor care asigură paza şi ordinea poate fi considerată doar o măsură complementară, pentru că este imposibilă blocarea pe teren în proporţie de 100% a acestor acte teroriste, iar serviciile secrete au datoria să-şi demonstreze utilitatea prin acţiuni eficiente de neutralizare la nivelul decidenţilor care dirijează aceste acte criminale.

Atentatul terorist de la Nisa de joi seară, când un franco-tunisian a intrat în plin cu un camion în mulţime şi a deschis focul înainte de a fi neutralizat de poliţie, s-a soldat cu 84 de morţi şi zeci de răniţi, dintre care 18 sunt în stare de "urgenţă absolută", potrivit unui nou bilanţ al guvernului, prezentat vineri dimineaţă. Printre răniţi se numără şi doi cetăţeni români stabiliţi în Franţa. AGERPRRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.