Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 15 iul /Agerpres/ - Preşedintele Klaus Iohannis condamnă cazul de la Berevoeşti şi îşi exprimă speranţa că măsurile luate vor transmite mesajul că astfel de situaţii nu rămân nepedepsite.

"Istoria recentă ne-a demonstrat încă o dată tragediile pe care le generează lipsa cooperării constante între instituţiile statului. Condamn cu fermitate cazul revoltător de sclavagism de la Berevoeşti, sper ca măsurile luate să transmită un mesaj clar că astfel de situaţii sunt inacceptabile şi nu vor rămâne nepedepsite", a spus Iohannis, vineri, la Palatul Cotroceni.

Procurorii DIICOT au găsit, în urma percheziţiilor efectuate miercuri la traficanţi de persoane din localitatea Berevoeşti, judeţul Argeş, cinci victime legate în lanţuri, dintre care doi minori cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2008, s-au constituit mai multe grupuri infracţionale structurate pe baza relaţiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore şi majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice, cu situaţii materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat şi prin obligarea la practicarea cerşetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate.

În unele cazuri, victimele erau răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări şi autogări) sau chiar din propriile locuinţe şi ulterior transportate la domiciliile membrilor grupărilor, unde erau forţate să efectueze zilnic diverse munci şi activităţi atât în gospodăriile suspecţilor, cât şi în proximitatea localităţii. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.