Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 25 mai - Trimisul special al AGERPRES, Doroteea Purcărea, transmite: Premierul Dacian Cioloş a declarat miercuri că discuţiile purtate în SUA pe domeniul energiei au fost legate mai ales de exploatările offshore, nemaifiind abordat subiectul gazelor de şist.

"Nu am discutat despre gazele de şist. Au fost, sigur, discuţii mai ales legate de exploatările offshore. Sunt companii americane care au astfel de proiecte şi i-am încurajat să continue astfel de proiecte, discutând mai ales de infrastructura de transport energetic pe care Guvernul are intenţia să o susţină, inclusiv acea conductă BRUA între România - Bulgaria - Ungaria - Austria, care ar lega Marea Neagră cu restul Europei, cât şi de celelalte proiecte de interconectare cu ţările vecine, care la fel ar crea anumite facilităţi pentru companiile care ar urma să exploreze gaze în Marea Neagră", a spus Cioloş, într-o conferinţă de presă la Ambasada României la Washington.

Potrivit prim-ministrului, "dacă aceste capacităţi vor fi valorificate, ar însemna că România ar putea în câţiva ani de zile să devină un exportator de energie, şi atunci toate aceste chestiuni legate de interconectări şi de capacitate de infrastructură de transport sunt esenţiale pentru aceste companii". AGERPRES/(A- editor: Vicenţiu Purcărea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.