Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 4 apr /Agerpres/ - Deputatul Eugen Tomac susţine că Parlamentul blochează înfiinţarea Comisiei pentru aflarea adevărului cu privire la masacrul de la Fântâna Albă, acuzând PNL şi PSD "de ignoranţă şi lipsă de respect".

"Acum 75 ani, în prima zi a lui aprilie, la Fântâna Albă au murit, seceraţi de mitralierele sovietice, peste 3.000 de români nevinovaţi care nu-şi doreau decât să se întoarcă în ţara lor. Astăzi, tocmai cei care trebuie şi au puterea să afle adevărul şi să le onoreze amintirea aleg să tacă, ignorând cu bună ştiinţă o crimă neelucidată", a afirmat Tomac, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Tomac a cerut, acum un an, constituirea unei comisii pentru adevăr cu privire la masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941, dar aceasta nu a fost înfiinţată.

"A trecut un an, iar PSD şi PNL nu şi-au desemnat încă membrii în această comisie, blocând astfel în mod intenţionat constituirea acesteia. Regret să constat lipsa de respect şi dispreţul liberalilor şi social-democraţilor. Este o atitudine josnică, pe care nu am cum să n-o condamn. România nu cunoaşte nici măcar numărul exact al morţilor de la Fântâna Albă. Până astăzi, nu a fost făcută nicio analiză pertinentă a masacrului", a spus Eugen Tomac.

El a reiterat importanţa înfiinţării la Bucureşti a unui muzeu al victimelor dictaturii comuniste, amintind, totodată, că în 2013, deputaţii PNL şi PSD au respins iniţiativa sa legislativă în acest sens. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.