COD GALBEN: 04-08-2020 ora 10 Intre 04 august, ora 16:00 – 05 august, ora 12:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată in conform textului și hărții;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 mar /Agerpres/ - Comisia juridică a Camerei Deputaţilor are termen până marţi să întocmească raport pentru cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Sebastian Ghiţă, iar votul final asupra acestei solicitări ar putea fi dat miercuri în plen.

"Am avut un singur punct pe ordinea de zi: scrisoarea ministrului Justiţiei, Raluca Prună, referitoare la încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive privindu-l pe deputatul Sebastian Aurelian Ghiţă. Conform procedurilor şi Statutului parlamentarului, în trei zile - termen pentru Comisia juridică să întocmească raportul, asta înseamnă că până marţi, şi preşedintele Camerei Deputaţilor deja a spus că în Biroul permanent de miercuri dimineaţă să punem pe ordinea de zi la votul final de miercuri şi votul în plen", a declarat secretarul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei Biroului permanent.

El a adăugat că dosarul trimis Camerei Deputaţilor are cinci volume, însumând aproximativ 1.300 de file, iar Ghiţă este acuzat de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, dare de mită, şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.