COD GALBEN: 22-01-2020 ora 10 Intre 22 ianuarie, ora 16:00 - 23 ianuarie, ora 20:00Fenomene vizate se va semnala 22 ianuarie, ora 16:00 - 23 ianuarie, ora 20:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 1 mar /Agerpres/ - Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, iar ameninţarea şi infracţiunile săvârşite împotriva acestuia se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime - prevede un proiect de lege aflat în dezbatere publică la Camera Deputaţilor.

"Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar este învestit cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în limita competenţelor stabilite prin Statutul personalului din învăţământ. Autoritatea funcţiei nu poate fi exercitată în interes personal. Personalul didactic se bucură de respect şi consideraţie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţiari ai educaţiei, precum şi din partea celorlalte cadre didactice. El beneficiază de asemenea de autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să menţină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar şi pe parcursul desfăşurării de activităţi extraşcolare şi beneficiază de dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ", se arată în proiectul de lege care a fost iniţiat de senatorul PSD Liviu Pop, susţinut de alţi 47 de parlamentari.

Potrivit iniţiativei, în cursul procedurii legale aplicabile, faptele sesizate, în scris, de personalul didactic de predare, de îndrumare şi control, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, se prezumă a fi reale, până la momentul demonstrării situaţiei contrare.

"Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sau în legătură cu exercitarea unor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime", arată un alt articol al proiectului de lege.

Tot cu o treime se majorează şi limitele speciale ale pedepselor pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva cadrelor didactice sau a membrilor familiilor lor, în scop de intimidare sau răzbunare.

În cazul săvârşirii de infracţiuni împotriva cadrelor didactice, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, iar procurorul se sesizează din oficiu dacă află, pe orice cale, că s-a săvârşit o infracţiune împotriva acestei categorii profesionale.

Proiectul de lege rămâne în dezbatere publică până pe 24 martie, apoi va intra în procedura legislativă la Camera Deputaţilor. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.