Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 27 ian /Agerpres/ - Preşedintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului în care subliniază că trebuie acţionat, ''fără teamă şi cu neclintită împotrivire, în faţa mobilizărilor extremiste sau radicale".

"Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este dedicată memoriei colective a suferinţei, dar ne obligă totodată să rămânem cu ochii deschişi şi să privim lucizi în continuare la modul în care funcţionează societatea noastră. Cunoaşterea şi însuşirea lecţiei tragice a Holocaustului reprezintă armele sigure de prevenire, combatere şi neutralizare a tuturor formelor de antisemitism, xenofobie şi extremism care pot, încă, să renască într-o colectivitate umană. În ultimii ani, negarea Holocaustului ori retorica plină de ură a trecutului au fost intens combătute de statul român prin acţiuni concrete de condamnare a ororilor şi de păstrare a memoriei victimelor şi sunt ferm convins că aşa trebuie să acţionăm şi în continuare. În acelaşi timp, vreau să subliniez că avem responsabilitatea de a acţiona, fără teamă şi cu neclintită împotrivire, în faţa mobilizărilor extremiste sau radicale, menite să fragilizeze eforturile noastre de până acum", afirmă şeful statului, în mesajul publicat de Administraţia Prezidenţială.

Potrivit preşedintelui Iohannis, această zi reprezintă un prilej de amintire şi de recunoştinţă faţă de victimele Holocaustului din cel de-Al Doilea Război Mondial, afirmând că aceasta a fost "o perioadă tragică din istoria omenirii, în care semeni de-ai noştri au fost victimele campaniilor de teroare, exterminare şi distrugere în masă pe motive rasiale, etnice sau naţionale, scene de crimă greu de imaginat în lumea contemporană".

El aminteşte că anul acesta România va prelua preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), apreciind că aceasta este o oportunitate de a demonstra progresele făcute de ţara noastră în privinţa asumării trecutului, dar şi pentru a avansa măsuri pentru consolidarea educaţiei în domeniul Holocaustului în rândul tinerilor.

"În acest sens, România se angajează să întreprindă demersurile necesare pentru ca istoria Holocaustului să fie pretutindeni cunoscută, iar lecţiile trecutului să devină fundamente pentru pace şi stabilitate. Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnică în inimile noastre!", conchide şeful statului. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.