Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 11 ian /Agerpres/ - Parcarea maşinilor pe trotuar va putea fi permisă numai dacă se păstrează un culoar de minim doi metri pentru circulaţia pietonilor, potrivit unui proiect de lege care se află în dezbatere publică la Senat.

Totodată, conform proiectului, parcările de pe trotuare trebuie marcate de administratorii drumurilor publice.

"Administratorul drumului public poate permite oprirea, staţionarea sau parcarea unui vehicul pe trotuar, parţial sau total, numai cu respectarea marcajului şi numai dacă rămâne liber cel puţin un culoar de minim doi metri lăţime înspre marginea opusă părţii carosabile destinat circulaţiei pietonilor", se arată în proiectul de lege care completează Ordonanţa 63/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, proiect iniţiat de senatorul independent Valeriu Todiraşcu.

Circulaţia pietonilor şi a persoanelor cu dizabilităţi care utilizează cărucioare cu rotile pe drumurile publice ale României a devenit "un calvar" din cauza autovehiculelor staţionate sau parcate pe trotuare, se arată în expunerea de motive.

Conform acesteia, de multe ori pietonii, inclusiv copiii, însoţiţi sau nu de părinţi, sunt nevoiţi să utilizeze partea carosabilă a drumurilor publice supunându-se riscului accidentelor rutiere, iar reglementările legislative sunt necorespunzătoare, permiţând oprirea şi parcarea autovehiculelor dacă rămâne un spaţiu de un metru pentru pietoni.

"Acest spaţiu de numai un metru este evident insuficient chiar pentru deplasarea a doi pietoni în acelaşi sens sau în sensuri opuse şi cu totul necorespunzător pentru deplasarea cu un cărucior de copii sau deplasarea persoanelor cu dizabilităţi în cărucioare cu rotile dacă se întâlnesc două astfel de vehicule. De cele mai multe ori însă nici acest spaţiu nu este lăsat liber şi părinţii cu cărucioare cu copii sunt nevoiţi să se deplaseze pe spaţiul carosabil, periclitând viaţa lor şi a copiilor lor. În plus rezervarea unui spaţiu suficient pe trotuar este necesară şi pentru acţiunile ambulanţelor şi pompierilor. Pe acest spaţiu pietonal de pe trotuare trebuie să fie posibilă deplasarea tărgilor cu răniţi însoţite de paramedici care acordă primul ajutor şi utilajelor pompierilor. Cum s-ar putea acorda primul ajutor într-un accident colectiv ca cel din Colectiv pe o stradă unde autovehiculele ar fi parcate până lângă pereţii clădirilor?", a completat Todiraşcu în expunerea de motive.

Proiectul de lege se va afla în dezbatere publică pe site-ul Senatului până la începutul lunii februarie. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.