COD GALBEN: 04-08-2021 ora 10 Intre 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 15 dec /Agerpres/ - Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, consideră că reuniunea Consiliului European din această săptămână constituie un moment cheie de reprezentare a ţării noastre la Bruxelles şi de apărare a interesului nostru naţional în cadrul structurilor europene.

"Actualul summit va aborda o tematică cheie pentru România, chiar dacă o parte semnificativă a clasei politice tinde să rateze acest subiect, preocupată fiind de continuarea disputelor interne sterile. Dosarul privind refugiaţii trebuie tratat cu maximă responsabilitate de către ţara noastră, iar poziţia pe care o vom adopta va trebui să fie pe deplin coordonată cu cea a partenerilor noştri: aşa cum noi semnalăm neliniştile noastre faţă de provocările de la Est, şi ei aşteaptă solidaritate de la noi cu privire la cele de la Sud. Lipsa de flexibilitate în chestiunea refugiaţilor, când Europa face apel la solidaritate, nu ar fi un pas înţelept, menit a ne consolida poziţia la Bruxelles, ci unul care ne-ar plasa într-o zonă mai puţin frecventabilă din perspectiva marilor parteneri ai României", a spus Zgonea, potrivit unei declaraţii de presă remise marţi AGERPRES.

Potrivit acestuia, premierul Dacian Cioloş ar trebui să folosească experienţa sa europeană pentru o soluţie în interesul influenţei şi imaginii româneşti în Europa.

În opinia sa, România poate dovedi în timp că este a şaptea ţară a Europei ca importanţă, "doar făcând un joc al numerelor mari", nu unul marginal.

"Miza e imaginea noastră externă şi capacitatea noastră de negociere în plan internaţional. România se află într-o situaţie în care are de recuperat la capitolul imagine externă şi poate câştiga capital de simpatie şi respect în plan european doar făcând un joc inteligent. Putem să ne impunem ca lideri regionali doar dacă vom demonstra la nivelul Uniunii Europene că am făcut tranziţia de la 'România problemelor' la 'România soluţiilor' şi suntem cu adevărat un stat puternic în această regiune, care înţelege lumea multiculturală şi multietnică mai bine decât alte state europene. Această realitate trebuie să se vadă şi la Bruxelles", a afirmat Zgonea. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.