Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 8 dec /Agerpres/ - Senatorii jurişti au avizat favorabil marţi numirea lui Bogdan Stan în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), urmând să transmită plenului un proiect de hotărâre în acest sens.

Potrivit preşedintelui Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc (PNL), sunt întrunite condiţiile legale privind numirea lui Bogdan Stan în funcţia de şef al ANI.

"Avem o sesizare de la Biroul permanent prin care ne solicită finalizarea procedurii de organizare şi validare a concursului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ANI. (...) În privinţa numirii în funcţie a candidaţilor, aceasta se face de către Senat. Noi, practic, nu facem decât să constatăm şi să propunem plenului Senatului un proiect de hotărâre privind numirea în funcţie a preşedintelui ANI. Întocmim acest proiect de hotărâre şi îl înaintăm plenului Senatului, constatând că sunt întrunite condiţiile legale, respectiv CNI a emis hotărârea prin care validează procedura organizării şi validării concursului", a declarat Boboc.

El a precizat că proiectul de hotărâre pe care Comisia juridică îl va transmite plenului Senatului va avea un singur articol.

Bogdan Stan nu a participat la şedinţa Comisiei juridice a Senatului.

În Hotărârea CNI transmisă Senatului se precizează că, în urma concursului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ANI, desfăşurat în perioada 11 septembrie-27 noiembrie, Bogdan Stan a obţinut rezultatul final de 98,2.

"Se validează rezultatele concursului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ANI. (...) Prezenta Hotărâre se înaintează Senatului cu propunerea de numire în funcţia de preşedinte al ANI, pentru un mandat de patru ani, a domnului Stan Bogdan", se arată în documentul citat. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Barbu, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.