Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 7 dec /Agerpres/ - Proiectul de buget de stat pentru anul 2016 nu a respectat criteriile dialogului social, a declarat, luni, senatorul ALDE Varujan Vosganian.

"Acest proiect de buget nici nu a respectat criteriile dialogului social. Există nemulţumiri din partea partenerilor sociali, a asociaţiilor administraţiei locale, deci motivul pentru care nu avem o formă mai amplă în acest moment este cauzat şi de faptul că a existat în jurul acestui buget o anumită discreţie, ca să fiu eufemistic, ce nu este în tonul legislaţiei româneşti şi al spiritului în care a debutat acest Guvern", a spus Vosganian, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, este posibil ca Guvernul să aibă drept prioritate să greşească mai puţin, decât să aibă iniţiative îndrăzneţe.

"Departamentele vor discuta mâine bugetul, dar, în acelaşi timp, vreau să vă anunţ că vom readuce în discuţia publică temele ce au frământat opinia publică în ultimul an şi pe care actualul Guvern le-a evitat cu abilitate în timpul procedurilor de învestire. Este foarte posibil ca acest Guvern să aibă ca prioritate în primul rând să greşească mai puţin, decât să aibă iniţiative îndrăzneţe, sigur însă că noi nu putem lăsa să se piardă un an, mai ales că este o perioadă în care România a intrat pe ciclul pozitiv de creştere economică şi trebuie să îl fructificăm", a menţionat Vosganian.

El a spus totodată că unul dintre motivele pentru care reprezentanţii ALDE sunt atenţi în legătură cu schimbările ce se fac în eşaloanele doi şi trei este acela de a se respecta angajamentul Guvernului de a avea competenţe la toate nivelurile.

"Nu dorim ca aceste schimbări de eşaloane doi şi trei să dea încărcătura politică pe care în aparenţă Guvernul încearcă să o evite, cu alte cuvinte nu dorim ca eşaloanele doi şi trei să facă uz de resursele PNL sau altor forţe politice care au susţinut acest Guvern, dând prin lista miniştrilor o anumită iluzie a caracterului apolitic", a menţionat Vosganian.

La rândul său, copreşedintele ALDE Daniel Constantin a anunţat că se vor face amendamente la proiectul de buget de stat pe 2016.

"Cu siguranţă vom face amendamente care să răspundă politicii pe care noi am implementat-o în actul de guvernare atunci când am fost parte a Guvernului", a precizat Constantin.

În altă ordine de idei, el a susţinut că prefecţii ar trebui să iasă din corpul înalţilor funcţionari publici şi să fie desemnaţi de Executiv.

"Ori asumăm că prefectul face politica Guvernului ori asumăm că prefectul face politica societăţii civile şi se opune Guvernului atunci când societatea civilă îi dictează altceva. Fiind în prima dintre situaţii, trebuie să înlăturăm orice ipocrizie şi să asumăm că prefectul este politic, ca dovadă că atunci când vine un nou Guvern el schimbă în majoritatea cazurilor prefecţii, deci recunoaşte afinitatea politică a prefecţilor de dinainte", a adăugat, la rândul său, Vosganian. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.