Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 7 dec /Agerpres/ - ALDE nu este parte a armoniei între partide privind Legea bugetului de stat pe 2016, a declarat luni copreşedintele alianţei, Daniel Constantin.

"Am avut o şedinţă mai amplă astăzi a conducerii ALDE în care am dezbătut mai multe probleme. Cea mai de interes în momentul de faţă este legată de Legea bugetului de stat pe 2016. Am remarcat foarte multe discuţii în ultimele zile în spaţiul public, aş putea spune că am remarcat o armonie între partidele care au susţinut învestirea Guvernului şi care susţin în continuare actul de guvernare. ALDE nu este parte a acestei armonii, avem câteva puncte de vedere care au stârnit nemulţumirea cetăţenilor, pe care le vom dezbate în detaliu mâine, la ora 16,00, când avem şedinţa departamentelor profesionale, după care vom face o conferinţă de presă şi vom prezenta pe fiecare minister în parte, pe fiecare departament în parte punctele de vedere", a precizat Constantin într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, indicatorii macroeconomici arată bine, se pare că România va avea creştere economică şi în 2016. "Vom reuşi să ne încadrăm într-un deficit bugetar care nu va activa deficitul excesiv la nivel european, deci până în 3%, însă sunt multe aspecte care au fost modificate şi care, din punctul nostru de vedere, vor aduce derapaje în ceea ce se va întâmpla în mediul economic, dar şi social", a subliniat Daniel Constantin.

El a făcut referire la lipsa de reacţie a PSD faţă de îngheţarea salariului minim.

"Pe noi ne interesează ca partid de dreapta în special măsurile de dreapta, care din păcate sunt afectate şi ele în anumite puncte. Aş vrea să dau doar câteva exemple. În primul rând zona de investiţii, sigur că este de lăudat că aceasta creşte de la 4,7% din PIB la 5,1. Din punctul nostru de vedere este doar o iluzie - 4,7 este execuţia pe 2015, 5,1 este ceea ce îşi propun pentru 2016. Reamintesc că bugetul pe 2015 a avut o alocare pentru investiţii de 6,3% din PIB. Că nu s-a împlinit această alocare bugetară este altceva, dar atunci când îţi propui mai puţin faţă de 2015 cu siguranţă execuţia în 2016 va fi mai mică decât în 2015", a precizat Daniel Constantin.

În ceea ce priveşte agricultura, el a menţionat că bugetul pentru irigaţii va fi afectat. "Ştiu că există bune intenţii. Irimescu (n.r ministrul agriculturii) vrea să continuie programul de irigaţii. Fac un apel la premierul Cioloş, la ministrul de Finanţe, să găsească resurse financiare, pentru că în felul acesta vom putea continua o creştere foarte bună pe care am avut-o în agricultură, am putea avea pentru prima dată un buget multianual pentru zona de irigaţii", a declarat copreşedintele ALDE.

El s-a arătat bucuros că pe zona de educaţie este o uşoară creştere. "Este o creştere raportată la prognoza de execuţie pe 2015, realitatea pe execuţie o vom avea în martie 2016, deci nu vom mai şti atunci dacă am avut o creştere sau nu. Riscul pe care îl avem este în zona învăţământului preuniversitar, unde bugetul este subdimensionat şi există un risc să asistăm la tăieri de posturi în 2016", a spus reprezentantul ALDE.

Daniel Constantin a anunţat că reprezentanţii ALDE vor fi atenţi la schimbările ce se fac în ministere. "Vom monitoriza cu atenţie fiecare numire şi când vom simţi derapaje le vom aduce în spaţiul public", a adăugat liderul ALDE. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Cătălina Matei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.