Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 nov /Agerpres/ - Analistul politic Cristian Pârvulescu afirmă că preşedintele Klaus Iohannis, în calitatea sa de mediator între stat şi societate, trebuie să genereze un proces de consultări pentru un program de reforme, şi nu pentru formarea guvernului.

"Preşedintele ar avea oportunitatea, în momentul de faţă, să genereze, în calitatea sa de mediator între stat şi societate, un proces de consultări privind un program de reforme care să fie negociat cu actorii sociali şi cu partidele politice şi din care să rezulte un calendar asumat de instituţiile politice şi de actorii politici privind reforma. Nu cred că nişte consultări privind formarea guvernului reprezintă o oportunitate din acest punct de vedere. Din punct de vedere constituţional, societatea civilă nu are niciun cuvânt de spus, iar selecţia societăţii civile propusă de către Administraţia Prezidenţială este cel puţin lacunară", a afirmat, vineri, pentru AGERPRES, Cristian Pârvulescu, preşedinte de onoare al Pro Democraţia (APD).

El susţine că "modul în care s-a negociat reprezentarea societăţii civile a fost eronat, a dus la radicalizarea organizaţiilor neguvernamentale şi la asumarea unor poziţii care periclitează poziţia de mediator a preşedintelui".

"Erorile au fost, din punctul meu de vedere, mari, în primul rând pentru că s-a încercat o segregare, discriminare între cei din piaţă şi societatea civilă şi apoi pentru că s-au cerut reprezentanţii pieţei şi ai străzii. Nu există astfel de reprezentări şi nu există niciun sistem prin care să se selecteze într-un mod rapid aceşti reprezentanţi. Iar piaţa refuză categoric acest lucru. Organizaţiile neguvernamentale nu înţeleg de ce ar participa la o consultare privind formarea guvernului unde nu au niciun cuvânt de spus", a mai spus Pârvulescu.

Analistul politic a explicat că s-a cerut o listă de 10 persoane pe care "nimeni nu şi-o poate asuma" şi a precizat că APD nu participă la aceste consultări.

"Or, nimeni nu îşi poate asuma formarea unei liste de 10 persoane şi este foarte greu, dacă nu imposibil, să se realizeze o listă exhaustivă de câteva zeci de persoane care să fie reprezentativă pentru un astfel de proces. În niciun caz organizaţiile neguvernamentale serioase nu vor accepta să participe la o consultare care priveşte formarea guvernului (...) APD nu participă la niciun fel de consultări la care nu sunt reprezentate toate sensibilităţile societăţii civile române şi toate organizaţiile importante", a adăugat Pârvulescu.

De asemenea, el a precizat că procesul de consultări cu societatea civilă pentru un program de reforme trebuie să se desfăşoare pe o perioadă rezonabilă de timp.

"Eu cred în continuare că este nevoie de asumarea de către preşedinte a medierii între stat şi societate, dar aceasta presupune un proces de consultări din care să rezulte un program de reformă clar. În niciun caz un proces care să se încheie în jumătate de oră. E vorba de un proces care trebuie să se desfăşoare pe o perioadă rezonabilă de timp, din care să rezulte un program coerent de reforme. Aceste reforme nu pot să fie rezultatul stării de spirit de moment. Există suficient de multă expertiză în societatea civilă, în mediul academic, la partenerii sociali pentru a putea propune un astfel de proiect, pe care preşedintele să îl medieze şi să îl discute apoi cu partidele politice şi să existe un program de reforme asumat pe care societatea să îl accepte. (...) Nu e vorba de alegeri anticipate, nu e vorba de guverne, e vorba de viitorul României iar viitorul României nu poate să fie jucat în zece minute", a încheiat Pârvulescu. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.