Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 4 nov /Agerpres/ - O reuniune la nivel înalt a statelor din Europa Centrală şi de Est, la care va participa şi secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, va avea loc miercuri la Palatul Cotroceni.

Reuniunea la nivel înalt a statelor din Europa Centrală şi de Est va fi prezidată de preşedinţii României şi Poloniei, Klaus Iohannis, respectiv Andrzej Duda.

La acest eveniment vor participa secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, preşedinţii Bulgariei, Rosen Plevneliev, Republicii Estonia, Toomas Hendrik Ilves, Republicii Letonia, Raimonds Vejonis, Republicii Lituania, Dalia Grybauskaite, Republicii Slovace, Andrej Kiska, Ungariei, Ader Janos, şi preşedintele Camerei Deputaţilor a Republicii Cehe, Jan Hamacek.

Cu privire la reuniunea la nivel înalt a liderilor din statele din Europa Centrală şi de Est, preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că ţările din flancul estic sunt hotărâte să joace un rol destul de important în NATO.

"Întâlnirea pe care am organizat-o împreună (n.r. - cu Polonia) pentru ziua de mâine, acel mini-summit, vrea să arate că flancul estic este aici, ţările din flancul estic sunt hotărâte să joace un rol destul de important în cadrul structurilor NATO şi vrem, de asemenea, să subliniem importanţa acestui flanc estic în situaţia geopolitică în permanentă schimbare. (...) Vrem să subliniem că această importanţă geostrategică a flancului estic nu este în scădere, ci este în continuare extrem de mare", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Surse oficiale au arătat că la această reuniune urmează să fie adoptată o declaraţie comună, care va sublinia necesitatea unei prezenţe adecvate a NATO în regiune.

Reuniunea vizează consolidarea cooperării în plan regional între ţările din regiune, dar şi cu cele din Vecinătatea estică a NATO, şi anume R. Moldova, Ucraina şi Georgia, şi pregătirea summitului NATO care va avea loc la Varşovia.

"Dorim să arătăm că aceste ţări pot contribui la activitatea Alianţei Nord-Atlantice", au mai arătat sursele citate.

Potrivit acestora, este posibil ca reuniunea să vizeze un angajament pentru asigurarea a 2% din PIB pentru Armată.

Reuniunea la nivel înalt a statelor din Europa Centrală şi de Est va începe la ora 10,30, când şefii de delegaţii vor fi primiţi la Palatul Cotroceni de preşedintele Iohannis. Ulterior, liderii îşi vor exprima poziţiile cu privire la subiectele discutate. La finalul reuniunii, preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său polonez, Andrzej Duda, vor susţine o declaraţie comună de presă. AGERPRES

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.