COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 oct /Agerpres/ - Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că parlamentarii ALDE vor depune, luni, o serie de amendamente la legea votului prin corespondenţă, adoptată de Senat şi aflată în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

"Am anunţat în câteva luări de poziţie anterioare că nu susţinem această formulă referitoare la votul românilor din străinătate pentru că este o formulă extrem de birocratică, de greoaie, care în loc să aibă atuul principal de a le permite românilor să voteze, are exact efectul contrar. Proiectul de lege conţine foarte multe prevederi care îi vor face pe cei care sunt în străinătate să renunţe la vot. Noi susţinem necesitatea unui mecanism cât mai simplu care să permită unui număr cât mai mare de cetăţeni români aflaţi în străinătate, fie că sunt la muncă, fie că au şedere permanentă, fie că sunt pur şi simplu în trecere să poată să voteze în orice condiţii. (...) Am pregătit un set de modificări la actuala formulă care este la Cameră", a afirmat Tăriceanu duminică, într-o conferinţă de presă.

El a explicat că amendamentele ALDE "practic elimină cam toate prevederile greoaie şi se bazează (...) prin înscrierea prealabilă în reşedinţele ambasadelor şi consulatelor din străinătate a celor care doresc să voteze cu minim şase luni înainte de data alegerilor, urmând ca MAI şi MAE să redimensioneze secţiile de votare".

"Am mai subliniat şi în trecut, este bine să învăţăm din experienţa tărilor din Europa Occidentală, Franţa şi Germania, care au experimentat votul prin corespondenţă şi au renunţat la această procedură. De ce să facem complicat, când putem să facem simplu. Vrem încă o dată să fim bine înţeleşi.(...) Parcă această lege este făcută să exemplifice cum sunt făcute multe din legile din România, cât mai complicate, cât mai multe prevederi. După ce iese legea, bineînţeles, trebuie să apară şi normele de aplicare care îngreunează şi mai mult legea. Deci, suntem clar împotriva acestor proceduri complicate, dacă vrem să le facilităm românilor accesul la vot. Se pare că legea aceasta este gândită dintr-o altă perspectivă nu pentru a-i aduce la vot, ci pentru a-i ţine departe şi nu subscriem la ea sub nicio formă. De aceea, vă spuneam, prezentăm şi modificările pe care vom depune", a explicat Tăriceanu.

El a mai spus că "singura sarcină care le-ar reveni autorităţilor din România este să inventarieze pe cei care s-au înscris la ambasade şi la consultate şi ulterior să redimensioneze secţiile de votare în funcţie de densitatea şi de localizarea geografică a românilor din străinătate".

Tăriceanu a mai spus că va discuta aceste amendamente şi cu colegii din Coaliţie. "Când este atât de evidentă Constituţia şi noi să ne facem că mergem înainte pe o propunere fundamental greşită care desconsideră prevederea constituţională, nu mi se pare că este corect", a menţionat Tăriceanu.

El a mai subliniat că prin amendamentele ALDE, legea va permite să voteze atât românilor care au un domiciliul stabil sau cvasi stabil în afara ţării, cât şi celor care sunt în trecere.

Preşedintele executiv al ALDE, Daniel Barbu, a spus că legea votului prin corespondenţă devine "în viziunea ALDE, o lege a preînscrierii alegătorilor care nu au reşedinţa temporar sau pentru o perioadă mai lungă în România".

"Împreună cu colegii noştri din Camera Deputaţilor am lucrat cele 53 de amendamente la lege. (...) Am eliminat practic ideea de vot prin corespondenţă care nu e constituţională şi prezintă riscuri grave de fraudare", a spus senatorul Barbu.
.
El susţine că legea, în actuala formă, nu garantează eliminarea "spectacolului din noiembrie trecut". "Foarte mulţi cetăţeni au fost prezenţi la secţiile de votare, fără posibilitatea tehnică, fizică de a-şi exercita dreptul de vot. Nimic nu ne garantează că lucrurile astea nu se va repeta.(...) Legea nu prezintă nicio garanţie că nu vom revedea scenele. Singura posibilitate de a nu revedea scenele din 2009 şi 2014 e de a crea o reţea, cât se poate omeneşte şi tehnic, largă de secţii de votare pentru românii din străinătate", a mai spus Barbu.

Senatorul Barbu a mai explicat că listele întocmite de autorităţile române vor putea fi folosite şi de misiunile diplomatice ale României pentru "rolul lor esenţial - protejarea cetăţenilor din afara graniţelor". AGERPRES / (A - autor: Livia Popescu, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.